Odată cu începerea unui nou an școlar, Salvați Copiii filiala Iași redeschide programul de tip Școală după Școală pentru copiii rămași singuri acasă, după ce părinții au plecat la muncă în străinătate. Numai în județul Iași, sunt 11.573 de copii afectați de migrația economică a părinților în afara țării.

Miză uriașă: un sistem de ore suplimentare care triplează veniturile profesorilor. Anul trecut, Ministerul Educației a reglementat mai precis sistemul de învățământ „Școală după școală”. Trebuie mai multe acte, este stabilită o durată maximă, introducerea banilor în circuitul fiscal și o monitorizare din partea Inspectoratului. O singură școală a depus proiect la Inspectorat, după cum spunea Metodologia. Cu toate acestea, mai multe unități de învățământ organizează astfel de programe.

Organizarea, după orele de curs, a programelor „școala după școală“ sau „after-school”, așa cum sunt cunoscute, dă bătăi mari de cap directorilor și profesorilor din unitățile de învățământ. Deși Ministerul Educației a modificat, încă de anul trecut, printr-un Ordin, modul de organizare al acestor proiecte, sunt școli în Iași care organizează aceste programe la limita legii. Sistemul after-school aduce sume frumoase cadrelor didactice implicate, multe dintre acestea încasând lunar sume de până la trei ori mai mari decât salariul.

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Mai 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31
Go to top