fbpx
 
Certificatul de căsătorie încheiat între persoane de același sex va fi recunoscut în România, dacă este încheiat într-un alt stat membru UE. Guvernul completează OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România.

România dă în judecată Austria la Curtea de Justiție UE, pentru votul repetat împotriva admiterii în Schengen, a declarat premierul Marcel Ciolacu. Daunele produse României „se ridică la cel puţin două procente din PIB”, a apreciat el.

Comisia Europeană a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o schemă românească în valoare de 200 milioane euro (998 milioane lei) menită să îi despăgubească pe proprietarii de păduri pentru lemnul pe care nu l-au tăiat, ca urmare a unor restricţii ecologice obligatorii, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

Aproximativ 2,4% din populaţia Uniunii Europene nu îşi permitea în anul 2022 o conexiune la Internet, ponderea fiind mai mare, de 7,6%, în rândul populaţiei expuse riscului de sărăcie, arată datele publicate marţi de Eurostat.

Mai mult de jumătate dintre cei chestionaţi în cadrul unui sondaj realizat în Republica Moldova se pronunţă împotriva unirii cu România, în favoarea aderării la UE şi împotriva intrării în NATO.

România a înregistrat, anul trecut, cel mai scăzut nivel al preţurilor pentru bunurile de consum şi serviciile din componenţa consumului final al gospodăriilor populaţiei, în cadrul statelor membre UE, acesta fiind cu 42% mai mic decât media UE, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, publicate vineri.

Comisia Europeană a aprobat luni înscrierea produsului românesc „Pită de Pecica" în registrul Specialităţilor Tradiţionale Garantate (STG), informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

Reprezentanţi de rang înalt ai Alianţei Nord-Atlantice şi ai Uniunii Europene în materie de afaceri externe şi securitate au spus joi că războiul din Ucraina s-ar putea prelungi şi ar putea dura până în anul 2024, relatează EFE.

Un lobbist a depus o plângere penală în Belgia împotriva preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care şi-ar putea vedea astfel imunitatea ridicată, iar SMS-urile pe care ea le-a schimbat cu directorul general al companiei Pfizer, Albert Bourla, ar putea fi consultate de judecătorul însărcinat cu acest dosar legat de achiziţia vaccinurilor anti-COVID-19 de către Comisia Europeană în numele statelor UE, a anunţat luni Euractiv.

UE intenţionează să lanseze o misiune de sprijin în Republica Moldova în luna mai pentru a contracara „activităţile destabilizatoare" ale Rusiei, a relatat luni ziarul Timpul din Chişinău, citând publicaţia EUobserver.

Pagina 1 din 16

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30