fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS

Primele rezultate la cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului sunt afişate marţi, până la ora 12,00, potrivit Ministerului Educaţiei.

O profesoară din Botoşani este acuzată de tentativă de fraudă la examenul de Bacalaureat, după ce la proba de miercuri a fotografiat, cu telefonul, subiectele la biologie şi le-a trimis spre rezolvare unui alt cadru didactic, transmite Agerpres.

29 de candidaţi au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă de la proba obligatorie a profilului din cadrul sesiunii a doua a examenului de Bacalaureat. Din totalul celor 25.556 de elevi înscrişi, 4.721 nu s-au prezentat, potrivit datelor Ministerului Educației.

Cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului continuă marţi cu proba obligatorie a profilului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, scrie Agerpres. Luni a fost testul scris la limba şi literatura română. Proba la alegere a profilului şi specializării va fi susţinută miercuri. Elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine proba de limba şi literatura maternă joi. Între 23 şi 31 august se vor echivala şi recunoaşte competenţele lingvistice şi digitale. Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului este cel puţin 6 (şase).

* „Trădătorul din USR” și-a schimbat viața într-un minut: a votat cu Chirica, a ajuns viceprimar și a apărut la serviciu cu un BMW X3
* Baciu are 26 de ani și ascunde un secret: în 2013 a picat Bac-ul la Liceul Cantemir
* 99% dintre elevi au luat peste media 6. Cezar Baciu a fost în eșantionul de 1% care pică la liceele teoretice și tocmai el a ajuns viceprimar
* Baciu a avut 5 la Română, 6,35 la Matematică și 6,30 la Biologie și a fost obligat să mai dea o dată examenul, în august, când a promovat cu 7,06
* „În sistemul nostru de pregătire este imposibil să nu iei Bacalaureatul. Trebuie să nu-ți dorești asta”, spune o profesoară de la Liceul „D. Cantemir”
* Am găsit contraexemplul perfect: același liceu a dat anul acesta un absolvent cu media 10 la Bac
* Citiți-i povestea impresionantă: vine dintr-un bordei de chirpici, trăiește cu 10 lei în buzunar și are o voință de fier
* Premiantul muncește 12 ore pe zi ca ospătar, ca să se întrețină, în timp ce repetentul a ajuns într-un singur minut viceprimar

Cezar Baciu a picat Bacalaureatul la sesiunea din iunie 2013. Actualul viceprimar a absolvit Liceul „D. Cantemir” fiind printre cei trei elevi din toată generația care n-au luat examenul final.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Iaşi au informat că la a doua sesiune a examenului de Bacalaureat din cursul anului 2021 sunt aşteptaţi să participe 1.280 de absolvenţi de liceu.

Pe primul loc după media notelor tuturor elevilor din liceul respectiv a fost și în acest an Colegiul Național Iași, la fel ca în 2020. În top 5 intră și un alt colegiu din Iași, „Costache Negruzzi”.

Şapte absolvenţi de liceu din judeţul Iaşi au obţinut media 10 la probele examenului de Bacalaureat, judeţul înregistrând o rată de promovare de 78% înainte de contestaţii, fapt care îl plasează pe poziţia a doua pe ţară.

Rezultatele la Bacalaureat au fost publicate, luni, pe site-ul bacalaureat.edu.ro .

Pagina 1 din 12

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30          
Go to top