fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS

* „Trădătorul din USR” și-a schimbat viața într-un minut: a votat cu Chirica, a ajuns viceprimar și a apărut la serviciu cu un BMW X3
* Baciu are 26 de ani și ascunde un secret: în 2013 a picat Bac-ul la Liceul Cantemir
* 99% dintre elevi au luat peste media 6. Cezar Baciu a fost în eșantionul de 1% care pică la liceele teoretice și tocmai el a ajuns viceprimar
* Baciu a avut 5 la Română, 6,35 la Matematică și 6,30 la Biologie și a fost obligat să mai dea o dată examenul, în august, când a promovat cu 7,06
* „În sistemul nostru de pregătire este imposibil să nu iei Bacalaureatul. Trebuie să nu-ți dorești asta”, spune o profesoară de la Liceul „D. Cantemir”
* Am găsit contraexemplul perfect: același liceu a dat anul acesta un absolvent cu media 10 la Bac
* Citiți-i povestea impresionantă: vine dintr-un bordei de chirpici, trăiește cu 10 lei în buzunar și are o voință de fier
* Premiantul muncește 12 ore pe zi ca ospătar, ca să se întrețină, în timp ce repetentul a ajuns într-un singur minut viceprimar

Cezar Baciu a picat Bacalaureatul la sesiunea din iunie 2013. Actualul viceprimar a absolvit Liceul „D. Cantemir” fiind printre cei trei elevi din toată generația care n-au luat examenul final.

* La câteva săptămâni după ce a fost ales în funcția de viceprimar al Iașului, Cezar Baciu s-a afișat la volanul unui BMW X3.
* Politicianul susține că mașina ar fi fost cumpărată de părinții săi care i-au dat-o s-o folosească.
* „Este din 2014, a costat 10.000 de euro”, a spus viceprimarul.
* Cu numere roșii, de Alba, BMW-ul este parcat zilnic în curtea interioară a Primăriei.

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, a declarat sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă, că la Iaşi parteneriatul cu USR PLUS funcţionează după o „înţelegere originală".

* În contestația la decizia de excludere din USR, tânărul viceprimar spune că ar fi fost amendat cu 5.000 de lei dacă nu vota bugetul local, deși o asemenea prevedere nu există în Codul Administrativ
* Mai spune că refuzul repetat al USR-PLUS de a aproba bugetul reprezintă infracțiune, iar membrii acestui partid sunt „Grup Organizat”
* Cezar Baciu și-a vândut votul la PNL și acum este viceprimar, la 26 de ani, cu 13.000 de lei salariu net

Viceprimarul Cezar Baciu spune în contestația la excluderea din USR, depusă la Tribunal, că legea îl obliga să voteze bugetul local. După părerea sa, colegii lui din USR au comis abuz în serviciu respingând bugetul și devenind pur și simplu grup infracțional organizat.

Consilierul USR PLUS Cezar Baciu, care a încălcat linia partidului şi a votat bugetul local, a fost ales luni viceprimar al municipiului Iași, cu sprijinul PNL, în cealaltă funcţie de viceprimar fiind ales liberalul Daniel Juravle, informează News.ro.

Mihai Chirica şi-a făcut majoritate. Cezar Baciu (USR) nu va putea fi exclus decât prin hotărâre judecătorească, într-o secţie civilă, ceea ce va însemna un an jumate-doi ani. Prefectul nu-i poate invalida mandatul.

Pagina 1 din 2

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30          
Go to top