fbpx
Portokal
Răspunderea a fost pasată directorului Spitalului de Infecțioase, Florin Roșu, dar acesta e subordonat în fața unui decident politic: administrația județeană. Dr. Roșu așteaptă o schiță a întregii rețele electrice, după care să fie realizată o expertiză tehnică: „Ne e frică de suprasarcină”. Același risc există și în spitalele clasice, cu rețele vechi de zeci de ani. După numeroase incidente în țară, șefii CJ nu vor să riște, mai ales că e cartoful fierbinte al fostei conduceri, cu altă culoare politică. România a atins săptămâna aceasta pragul maxim de încărcare la ATI

În acest moment, nu există un termen pentru redeschiderea Spitalului Mobil de la Lețcani, aparținând Euronest și administrat de Spitalul de Boli Infecțioase. Nimeni nu-și asumă răspunderea.

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Mai 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            
Go to top