fbpx
 
Locuitorii județului Iași și-au ales pe 9 iunie primarii, consilierii locali, președintele de consiliu județean și consilierii județeni în cadrul alegerilor locale din acest an.
Peste 800.000 de ieșeni au fost așteptați la vot duminică, la alegerile locale și europarlamentare, dar s-au prezentat puțin peste 40%.

Nu înțeleg cum își imaginează cei de la PNL și PSD România mai departe. Toate Consiliile Locale și Județene din țară conduse de alianțe majoritare PNL-PSD. Toate instituțiile la PNL și PSD.

Alegătorii sunt chemaţi să îşi aleagă, la 27 septembrie 2020, reprezentanţii administraţiei publice locale, respectiv primarii, consiliile locale, consiliile judeţene şi preşedinţii consiliilor judeţene. O particularitate a scrutinelor locale este aceea că dreptul de vot se exercită numai în comuna, oraşul, municipiul în care alegătorul îşi are domiciliul sau reşedinţa şi numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea de domiciliu sau reşedinţă. Alegătorii pot identifica secţia de votare la care sunt arondaţi şi adresa acesteia, accesând site-ul https://registrulelectoral.ro/ şi introducând datele personale.

Legea educației naționale (art. 82, alin.) prevede dreptul elevilor de a primi burse de merit, ajutor social, performanță sau studiu. Conform alin. (2) al aceluiași articol, consiliile locale au obligația de a adopta o hotărâre prin care să aprobe numărul și cuantumul fiecărei burse în parte, ulterior aprobării unui buget în acest sens.

PSD dorește modificarea legii administrației publice locale în sensul scoaterii obligativității votului cu două treimi pentru deciziile care vizează patrimoniul local. Acest lucru ar însemna că pentru vânzarea/concesiunea/înstrăinarea sau cumpărarea unei clădiri, teren sau orice ține de patrimoniul local, decizia poate fi luată de majoritatea simplă, arată deputatul PNL Marius Bodea.

 


Arhiva ReporterIS

« Iulie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31