fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS

* Pe 18 noiembrie se așteaptă decizia instanței în procesul prin care Prefectura a contestat PUZ-ul unei clădiri cu 4 niveluri aparținând omului de afaceri Cătălin Drăgan
* Acesta e prieten la cataramă cu primarul Mihai Chirica și vechi partener de afaceri al acestuia
* Avizul unic de la Consiliul Județean a fost omis pentru că, la acea dată, exista un adevărat război între Primărie și Casa Pătrată, conduse de Chirica respectiv Maricel Popa
* Primarul și viceprimarul Harabagiu fuseseră excluși din PSD chiar de Maricel Popa, președintele CJ
* Drăgan voia o clădire cu demisol, parter și două etaje pe 337 mp, mascată ca locuință individuală
* Proiectul a declanșat imediat protestelor vecinilor dintr-un bloc aflat la numai 9 metri distanță
* Lipsa avizului unic este o fraudă inexplicabilă tehnic: o excepție flagrantă pentru un prieten al primarului

În 9 zile se așteaptă pronunțarea instanței în procesul de anulare a PUZ-ului pentru un bloc cu 4 niveluri, deținut de Cătălin Drăgan. Decizia a fost amânată deja de patru ori.

Mai mulți proprietari de apartamente dintr-un bloc situat în Tătărași au primit din partea Judecătoriei dreptul de a încasa daune de peste 250.000 de euro de la Apavital. Suma trebuie să acopere distrugerile pe care apartamentele acestora le-au suferit, în 2012-2013, după o avarie la o conductă a operatorului de apă. O expertiză a evaluat gradul de degradare al imobilelor între 30% și 100%. Regia de apă a contestat sentința și a înregistrat, recent, o mică victorie, cazul fiind trimis la rejudecare din cauza unui viciu de procedură comis de către magistratul de la instanța de fond.

Magistrații Judecătoriei Sectorului 4 din București au respins vineri cererea de eliberare condiționată din penitenciar a lui Sorin Blejnar, fostul șef al ANAF în guvernul Boc, potrivit minutei de ședință. Blejnar poate face contestație la Tribunalul București, informează G4Media.

Primarul oraşului Sângeorz Băi, Traian Ogâgău, care a ajuns cunoscut după o filamre în care îşi umilea fiica adolescentă, a rămas fără mandat, în urma unei sentinţe penale.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani au contestat decizia instanţei de liberare condiţionată a fostului primar al municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita, aflat în detenţie în Penitenciarul Botoşani.

Liderul sindicaliștilor de la metroul bucureștean s-a prezentat joi, la Tribunalul Bucureşti, unde a contestat punerea sub control judiciar.

Președintele Klaus Iohannis a câștigat procesul cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), care în mai 2018 l-a amendat cu 2.000 de lei pentru folosirea cuvântului „penali”. Decizia luată de Curtea de Apel București, care i-a admis contestația șefului statului, nu este definitivă.

După ce un candidat la Evaluarea Naţională 2021 a fost notat la proba de Matematică cu nota 3, după contestaţie elevul a primit 8,25. Acesta a obţinut la Limba română nota 8,90, scrie edupedu.ro.

Pagina 1 din 15

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30          
Go to top