fbpx
 
Tribunalul Bucureşti a decis definitiv vineri ca omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu să fie eliberat condiţionat din Penitenciarul Rahova, unde executa 11 ani închisoare, pedeapsă rezultată ca urmare a contopirii condamnărilor primite în mai multe dosare.

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, a fost adusă vineri dimineaţa cu o dubă a Poliţiei la Curtea de Apel Bucureşti, fără cătuşe la mâini, fiind introdusă apoi în sala de judecată.

Contestaţia la executare depusă de Liviu Dragnea la Tribunalul București, care avea termen de judecată miercuri, a fost amânată pentru data de 18 februarie, pentru că avocatul fostului lider al PSD nu s-a putut prezenta la instanță, având probleme medicale, transmite Mediafax.

Fostul preşedinte al PSD a depus o nouă contestaţie la executarea pedepsei definitive din dosarul angajărilor fictive de la Teleorman.

Fiul lui Sile Cămătaru, Albert Balint, a fost eliberat din închisoare în cursul zilei de astăzi, 16 ianuarie. Acesta a părăsit arestul IPJ Olt, unde a fost încarcerat.

Să dai o spargere de 1 milion de euro la vistieria publică și să fii în continuare șef peste buget, ce poate fi mai plăcut în viață? Trei ani a refuzat Mihai Chirica să achite facturile, care erau decontabile din fonduri europene, motivând că e dosar penal în acest proiect. În realitate, Ministerul Dezvoltării a aprobat recepția, frauda de care este acuzat Gheorghe Nichita neavând legătură cu realizarea obiectivelor tehnice. La Nichita nici măcar nu s-a reținut prejudiciu, că șpaga nu s-a materializat. Dacă primarul plătea 1 milion de euro restanța la Grupul UTI, MDRAP ar fi decontat banii din fonduri europene. Termenul a expirat, iar zilele acestea UTI a trecut la executarea sumei. Banii vor fi plătiți din buzunarul ieșenilor. Cu 1 milion de euro, se făceau patru creșe a câte 500 mp fiecare. Este cea mai absurdă fixație a lui Chirica, acesta având pe conștiință 1,1 milioane de euro din banii ieșenilor.

Încăpățânarea primarului Mihai Chirica îi costă pe ieșeni peste 1,1 milioane de euro. Banii vor fi achitați de Primărie în contul UTI Grup pentru o parte dintre lucrările realizate la proiectul „Sistem de management al traficului”.

Liviu Dragnea cerut eliberarea prin cereri la ICCJ şi Tribunalul Bucureşti motivând că nu mai poate rămâne în regim de detenţie după ce CCR a publicat decizia privind completurile de specialitate.

E un bloc construit peste noapte, complet fără autorizație. Are 30 de garsoniere închiriate cu 800 de lei/lună fiecare. Soții Dura fac zeci de mii de lei lunar, iar Poliția Locală nu se prezintă la procesul de demolare. E ca și cum medicii n-ar mai opera, profesorii n-ar mai veni la școală, brutarii n-ar mai face pâine. Și totuși ar continua să fie plătiți pentru nimic, cum sunt șefii de la Poliția Locală.

Pagina 9 din 19

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30