fbpx
 
Accident rutier grav soldat cu o victimă, la ieșirea din Iași spre Cârlig. O femeie a fost transportată de urgență la spital.

 

Conducătorii a două autoturisme Volkswagen s-au ciocnit frontal, în această dimineață, în jurul orei 10.00, la ieșirea din Iași spre Cârlig.

 

Martorii spun că șoferul unui autoturism marca Volkswagen Polo nu a acordat prioritate unui Passat care venea dinspre Cârlig, izbindu-se frontal de acesta.

 

O pasageră din Passat a fost rănită în urma impactului, fiind transportată de urgență la spital.

 

Polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.


Consiliul Judeţean Iaşi urmează să lanseze procedura de licitaţie pentru achiziţia de fructe proaspete (mere) în şcoli. Conform modificărilor legislative din cadrul OUG 24/2010 şi publicate în Monitorul Oficial în data de 12 octombrie, începând cu anul şcolar 2016-2017 vor beneficia de prevederile ordonanţei şi preşcolarii din grădiniţele de stat autorizate/acreditate şi particulare acreditate cu program normal de 4 ore.

 

În acest sens, Consiliul Judeţean Iaşi a solicitat şi primit de la ISJ situaţia actuală a numărului de copii preşcolari din judeţul Iaşi, urmând a publica procedura pe SEAP.

 

Numărul total de beneficiari ai programului este de 91.673 elevi şi preşcolari. Livrarea produselor va fi facută începând cu anul 2017.


Miercuri, de la ora 18.30, în Sala Mare a Primăriei Municipiului Iași va avea loc festivitatea de acordare a Titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Iași maestrului Ioan Holender.

 

Festivitatea va avea loc după următorul program:

- 18.00 - 18.30 - primirea invitaților

- 18.30 - 18.45 - moment muzical realizat de Corul Juniorii Operei Naționale Române Iași, coordonat de Raluca Zaharia

- 18.45 - 18.50 - material video pregătit în colaborare cu TVR Iași

- 18.50 - 18.55 - Laudatio

- 18.55 - 19.10 - acordarea plachetei de Cetățean de Onoare al Municipiului Iași și discursuri

- 19.10 - 19.20 - interviuri

- 19.20 - 20.00 - cocktail

 

Ioan Holender a devenit Cetăţean de Onoare al Municipiului Iaşi în urma unei hotărâri de Consiliu Local adoptate la sfârșitul lunii noiembrie 2015.

 

Ioan Holender a fost director al Operei de Stat din Viena în perioada 1992 - 2010 şi a fost preşedinte şi director artistic al Festivalului de Muzică „George Enescu“ în perioada 2003 - 2015.

 

În martie 2010 a devenit cetăţean de onoare al oraşului Viena, iar în 2011 i s-a acordat acelaşi titlu de către municipiul Timişoara, oraşul său natal. Holender este Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti, al Univer-sităţii de Vest din Timişoara, al Academiei de Muzică din Sofia şi al Conservatorului „Gheorghe Dima“ din Cluj.


Penitenciarul Colibași a fost, zilele trecute, scena unei bătăi crunte în care combatanți au fost doi deținuți încarcerați în pușcăria argeșeană. Surse din cadrul închisorii vorbesc că, la finele încăierării, s-ar fi consumat un fapt incredibil care i-a șocat pe toți cei de față: învinsul ar fi fost agresat sexual de față cu gardienii.

 

Scadalul dintre cei doi pușcăriași a izbucnit din senin, pe când amândoi se aflau, alături de alți deținuți, la plimbare, în curtea de aer a închisorii. Fără un motiv aparent, un deținut în vârstă de 26 de ani, condamnat pentru omor, s-a enervat brusc și, ca la un semn, a tăbărât pe colegul său de secție, mai tânăr cu vreo doi ani. Până ca vreunul dintre pușcăriașii care-și luau în acel moment rația zilnică de aer să poată interveni și să-i despărtă pe cei doi, victima era deja căzută la pământ sub loviturile năprasnice de pumni și de picioare ale colegului său, scrie Libertatea.

 

Victima este unul dintre deținuții mutați de la Penitenciarul Iași la puțin timp după revoltele pușcăriașilor din urmă cu câteva luni.

 

Bătăușul s-a dezlănuit atât de tare încât nu s-a oprit din a-și lovi rivalul nici când acesta nu a mai schițat nici un gest de apărare. Însă, grozăvia cea mai mare s-ar fi consumat la finalul agresiunii. Ca să demonstreze tuturor cine e ”stăpânul”, agresorul – din postura de învingător -, și-ar fi abuzat sexual rivalul învins chiar sub privirile deținuților dar și al gardienilor.

 

Bătaia cruntă în urma căreia deținutul care ar fi fost agresat sexual și a ajuns la spitalul închisorii, face acum obiectul unei anchete interne, însă abuzul sexual despre care martorii spun că s-ar fi consumat imediat după altercație nu a fost luat deocamdată în seamă și notat, așa cum o cere procedura, în raportul de eveniment.

 

(Sursa: libertatea.ro)


O operaţie în premieră în România a fost făcută azi la Iaşi. Medicii de la Spitalul Parhon au intervenit laparascopic într-un caz foarte rar pentru care, de obicei, este aleasă intervenţia clasică, mai uşoară ca procedură chirugicală, însă extrem de dificilă pentru pacient, care se recuperează greu. Prin procedura laparoscopică, bolnavul îşi revine într-o săptămână şi nu în trei luni.

 

Lucica Iacob are 57 de ani şi este din Iaşi. Anul acesta, medicii i-au descoperit o malformaţie congenitală a aparatului urinar care îi afecta activitatea rinichiului drept. Dacă nu era operată, femeia şi-ar fi putut pierde rinichiul.

 

Cazul femeii, spun medicii, este unul foarte rar - sunt doar câteva sute la nivel mondial.

 

„Experienţa este limitată pe astfel de cazuri şi riscurile operatorii sunt destul de semnificative. Adică, putem să avem o sângerare, care să pună la risc inclusiv viaţa pacientului”, afirmă Bogdan Novac, medic specialist urolog.

 

Astfel că medicul a hotărât să intervină laparoscopic şi este primul din ţară care a recurs la acest tip de procedură pentru un asemenea diagnostic. După patru zile petrecute în spital, femeia pleacă acasă fără dureri.

 

„Încep a doua viaţă şi mă bucur că a reuşit”, mărturisește Lucica Iacob, pacientă.

 

„O operaţie clasică înseamnă, în primul şi în primul rând, o incizie mare, de aproximativ 20 de centimetri. Care necesită o recuperare destul de dificilă, cu o reluare a mobilizării foarte complicată”, precizează Bogdan Novac, medic specialist urolog.

 

Mai exact, pacienta s-ar fi recuperat total în trei luni.

 

„La Spitalul Parhon suntem extrem de mândri să avem, probabil, cea mai bună echipă de urologie din regiunea Moldovei. O echipă tânără şi entuziastă care îşi doreşte să implementeze aceste tehnici noi”, declară Ionuţ Nistor, purtătorul de cuvânt al Spitalului Dr. C.I. Parhon, Iaşi.

 

Medicul specialist va prezenta operaţia la congresul de urologie de anul viitor.

 

(Sursa: digi24.ro)


Angajat al Serviciului de Ambulanță Iași, surprins într-o benzinărie făcând plinul într-o canistră, în spatele portierei deschise pentru a nu se vedea.

 

După ce a terminat de umplut canistra acesta a continuat să facă plinul autoturismului. „Uite domnule cum se fură la Ambulanță”, spune operatorul de ocazie în debutul înregistrării.

 

Autorul filmării se afla într-o mașină parcată în spatele acestuia și a postat înregistrarea pe rețelele de socializare în data de 15 octombrie, afirmă „Ziarul de Iași”.


Imagini şocante au fost surprinse de un tânăr pe drumurile comunei Ciorteşti, județul Iași.

 

Scena s-a petrecut sâmbătă după-amiază, 15 octombrie şi prezintă un bărbat care conduce o căruţă în viteză iar de capătul ei este legat un câine.

 

 

Se vede cum animalul este târât pe asfalt, cu sânge pe toată burta, fiind prins cu un laţ de capătul căruţei.

 

 În acest caz, prefectul judeţului a sesizat poliţia, informează Bit TV.info. Din păcate, numărul de înmatriculare al căruţei nu este vizibil.


Iaşul a fost sâmbătă seara oraşul contrastelor. Chiar dacă sărbătoarea Cuvioasei Parascheva a trecut, pelerinajul continuă şi mii de credincioşi au stat până după miezul nopţii la coadă pentru a se închina la Sfintele Moaşte.

 

Însă la doar câteva minute de mers pe jos de Mitropolie, mii de oameni au luat parte la un concert cu artişti cunoscuţi. Mii de oameni au ignorat frigul şi s-au încălzit cântând şi dansând în faţa Palatului Culturii din Iaşi.

 

Concertul la care au luat parte artişti consacraţi i-a făcut să uite de vremea urâtă. În acelaşi timp, la o aruncătură de băţ, atmosfera era alta.

 

În Curtea Mitropoliei, credincioşii care au ajuns sâmbătă la Iaşi au avut de aşteptat mai bine de şapte ore la rând pentru a se închina la racla Sfintei Parascheva. Vântul tăios a fost parcă mai greu de îndurat acolo.

 

„Nu mai pot, dar ce să fac Dumnezeu să-mi ajuta să mă mai ţin pe picioare, să ajung acasă cu bine."

„Sfânta ne-a învrednicit să putem trece atâtea ore."

 

Racla cu sfintele rămăşiţe va fi dusă duminică seara înapoi în Catedrala Mitropolitană.

 

Peste 150.000 de pelerini au trecut în această săptămână pe la moaște.

 

(Sursa: Știrile Pro TV)


Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (CIAS) a anunţat, vineri, că va efectua o anchetă la TAROM, după ce trei avioane s-au defectat în doar 24 de ore. Ulterior, o altă cursă către Iași a fost anulată, incident care ridică la patru numărul problemelor înregistrate de compania aeriană în doar două zile.

 

Cursa Tarom Bucureşti – Iaşi, care trebuia să decoleze vineri la ora 17:20 de pe aeroportul „Henri Coandă” din Capitală, a fost anulată. Anunțul a fost făcut pe Facebook de mai mulţi utilizatori ai rețelei de socializare, iar informaţia este confirmată de programul zborurilor anunţat pe site-ul aeroportului.

 

O altă aeronavă TAROM a avut, vineri, probleme înainte de decolare. Incidentul vine la doar o zi după ce alte două avioane ale companiei au raportat defecțiuni.

 

O cursă de pe ruta Bucureşti-Timişoara, care trebuia să decoleze vineri de la ora 12:40 de pe Aeroportul „Henri Coandă”, a fost amânată pentru aproximativ două ore, din cauza defectării unui difuzor, conform ziare.com.

 

„Întârzierea a fost cauzată de defectarea unui difuzor de la bordul aeronavei ce a trebuit înlocuit, în ultimul moment”, au explicat reprezentanţii TAROM într-un comunicat de presă transmis vineri după-amiază.

 

Joi au avut loc alte două incidente din cauza unor defecţiuni tehnice. Un avion al companiei TAROM care trebuia să ajungă la Iaşi a ratat decolarea de pe Aeroportul „Henri Coandă” din cauza unei probleme tehnice. Aparatul a fost întors de la capătul pistei şi readus în zona terminalului, iar pasagerii au fost invitaţi să coboare din aeronavă.

 

Conform pasagerilor, pilotul i-a informat că sunt vibraţii într-o roată şi a întors avionul.

 

De asemenea, cursa Bucureşti – Satu Mare s-a întors pe Aeroportul „Henri Coandă”, la 15 minute după decolare.

 

(Sursa: libertatea.ro)


Salariul mediu din judeţul Iași s-a majorat scriptic cu doar 0,1% în cea de-a opta lună din 2016, informează oficialii Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS).

 

În luna august 2016, câştigul salarial mediu brut în judeţul Iaşi a fost de 2.666 lei (mai mult cu13,0% faţă de luna august 2015), iar cel mediu net de 1.927 lei (+13%).

Comparativ cu luna iulie 2016 s-a înregistrat o creştere de 0,1% atât la câştigul brut cât şi la cel net, se arată în comunicat. Faţă de media pe ţară (2.076 lei), câştigul salarial mediu net din judeţul Iaşi, realizat în luna august 2016, a fost mai mic cu 7,2%.

 

„Indicele câştigului salarial real pentru luna august 2016 faţă de luna august 2015, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, în judeţul Iaşi a fost de 113,2%, ceea ce înseamnă că puterea de cumpărare a salariului a crescut cu 13,2%”, a transmis DJS.

 

Efectivul de salariaţi din judeţul Iaşi la data de 31 august 2016, a fost de 156.629 persoane, în creştere cu 6.251 persoane (+4,2%) faţă de luna corespunzătoare din anul 2015 şi cu 297 persoane comparativ cu sfârşitul lunii iulie 2016.

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)


Pagina 187 din 199