fbpx
 
Compania Huawei a dat în judecată statul român. Gigantul din China a cerut anularea deciziei prin care i-a fost respinsă cererea de obținere a autorizării pentru utilizarea echipamentelor de infrastructură 5G.

Copilul e în clasa a VI-a la Colegiul Național și n-a știut să pună notele în portativ la o lucrare de control

Părinții au cerut medierea cu conducerea școlii: directoarea a chemat alți doi profesori de Muzică și aceștia au deliberat, spunând că nota 1 este cea corectă

Părinții magistrați au mers mai departe: au reclamat cazul la Inspectoratul Școlar

Ea, fostă prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătorie, actual procuror militar, el – judecător la Tribunalul Iași, au dat Colegiul în judecată, susținând că nota 1 se dă la școală doar pentru fraudă (copiat)

Conducerea școlii s-a ținut tare: regulamentul permite notarea cu 1 și dacă nu scrii nimic în lucrare

S-a ajuns până la strămutarea dosarului civil în alt județ, pentru o dreaptă judecată. Soții Palaghia vor călători oricât prin țară pentru schimbarea notei copilului


Clubul Petrolul Ploieşti a anunţat că îl dă în judecată pe primarul oraşului Cluj-Napoca, Emil Boc, după ce acesta a acuzat echipa prahoveană de blat în ultima etapă a sezonului regulat al Superligii.

Printr-un proces deschis recent la Tribunalul Caraș-Severin, șeful Direcției Agricole Caraș-Severin, Marius Iosif Zarcula, a dat în judecată Direcția Națională Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Timișoara, cerându-le judecătorilor ca instituția să fie obligată să îi comunice o ordonanță de clasare dintr-un dosar deschis în urma denunțului său.

Judecătorii de la Instanţa supremă au dispus, luni, începerea judecăţii pe fond în dosarul în care preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, la data faptelor ministru al Mediului, a fost trimis în judecată pentru luare de mită şi instigare la delapidare, după ce ar fi primit 22 tone de tablă de la un fost director al Combinatului siderurgic Liberty Galaţi.

Vasile Bănescu a declarat după anunțul acționării sale în judecată că el și-a făcut doar datoria de a răspunde întrebărilor presei despre ÎPS Teodosie, care constituie un caz fără precedent în istoria Bisericii Ortodoxe Române. 

Scandalul dintre Arhiepiscopul Tomisului și purtătorul de cuvânt al Patriarhiei se mută la tribunal.  

O româncă din Italia l-a dat în judecată pe fostul primar al unei localități, după ce i-ar fi cerut să întrețină raporturi sexuale în schimbul găsirii unui loc de muncă.

Un deținut din Vâlcea a dat statul român în judecată și cere daune în valoare de 50.000 de lei, susțînând că a fost victima unor abuzuri.

Pensionarul special Tudorel Toader, rector al universității Cuza din Iași și avocat, a dat statul în judecată pentru a primi, retroactiv, sute de mii de lei în plus la salariu, ceea ce a și reușit.

Pagina 1 din 15

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30