fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Un pacient a rămas fără vedere după ce ochiul sănătos i-a fost îndepărtat greşit în locul celui bolnav în timpul unei intervenţii chirurgicale efectuată la unul dintre cele mai mari spitale din Slovacia, a relatat miercuri agenţia TARS, informează DPA.

O echipă de medici de la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou" din Suceava a intervenit pentru a extrage din stomacul unui bărbat mai multe obiecte metalice pe care le-ar fi înghiţit voluntar, au anunţat, luni, reprezentanţii unităţii medicale, transmite Agerpres.

Un bărbat în vârstă de 87 de ani, pacient al Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, a căzut sâmbătă noaptea de la etajul trei al unității medicale. Medicii au încercat să-l resusciteze, însă au fost nevoiți să constate decesul. Între timp poliția a deschis o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat.

Un pacient s-a aruncat pe geam, de la etajul 2, la Spitalul Județean din Botoșani. Bărbatul a căzut pe o magazie de alimente și a amenințat că va continua dacă medicul care îl tratează nu va fi schimbat. Este al doilea astfel de caz într-o săptămână, precizează realitatea.net.

Poliţiştii din Câmpina au deschis un dosar penal pentru agresiune sexuală după ce au fost sesizaţi cu privire la faptul că un pacient al Spitalului de Psihiatrie Voila ar fi fost agresat de către un asistent.

Un pacient cu Covid, internat de cinci zile în Spitalul Județean Botoșani, a pus pe jar întreg personalul medical după ce a sărit de la etajul 1.

Un singur bolnav de află internat într-un spital din România. Este vorba despre Spitalul suport Covid din Târgu-Cărbunești, care tratează exclusiv bolnavii infectați cu SARS-CoV-2.

Un pacient al Spitalului de Urgență din Târgu-Jiu a fost externat cu răni grave la o mână, deși fusese internat cu probleme respiratorii. Conducerea spitalului a făcut o anchetă internă, iar în urma acesteia a stabilit că este vorba despre culpă medicală.

Medicul Naum Ciomu a murit, a anunțat luni clinica din București la care lucra acesta. Doctorul Ciomu a devenit cunoscut după ce în 2004 a secţionat penisul unui pacient, în timpul unei operaţii, amintește HotNews.

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, spune că a așteptat 45 de minute la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) Deva, în timpul unei vizite incognito făcute sâmbătă seara, la ora 21:30, vizită în care s-a dat drept un pacient care „se simte foarte rău”, a povestit acesta într-o postare pe Facebook.

Pagina 1 din 13

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Cartierul Austriac