fbpx
 
Papa Francisc i-a retras titlul de episcop belgianului Roger Vangheluwe, care beneficia în continuare de acest statut la 14 ani după ce a recunoscut că a săvârşit, timp de mai mulţi ani, acte de pedofilie.

Cristian Pomohaci, fostul preot care a scăpat de acuzația de pedofilie după s-a prescris fapta, a publicat un clip în care apar o mulțime de copii. Individul care se prezintă preot deși a fost caterisit câștigă în continuare bani publici din concerte.  

Scandal de pedofilie în Australia: poliția a arestat 19 persoane care făceau parte dintr-o rețea care distribuia conținut abuziv pe dark web. Investigația, desfășurată în colaborare cu serviciile secrete americane, a pornit după ce doi agenți FBI au fost asasinați în urmă cu doi ani. Rețeaua ar fi comis abuzuri asupra minorilor și ar fi produs și distribuit astfel de conținut pentru cel puțin un deceniu, anunță poliția australiană.

Peste 150 de membri ai clerului catolic sunt acuzaţi de acte de pedofilie „oribile şi repetate” asupra a cel puţin 600 de copii, din anii 1940 până în 2002, în Maryland, a dezvăluit miercuri justiţia americană, denunţând „complicitatea” Bisericii.

Un român în vârstă de 50 de ani, stabilit în Spania este acuzat de pedofilie după ce ar fi abuzat sexual 24 de copile de-a lungul mai multor ani.


Theodore McCarrick, fost cardinal și cel mai înalt oficial catolic din SUA, a fost pus sub acuzare cu privire la un abuz sexual asupra unui minor. Înaltul prelat este judecat în prezent pentru fapte de acum 50 de ani.

Autorităţile din Austria au scos la iveală un caz şocant de pedofilie, în care a fost implicat un român. Este vorba despre un bărbat de 49 de ani, de loc din judeţul Maramureş, care a abuzat o copilă de 12 ani, o lungă perioadă de timp.

Camera Deputaților a adoptat, marți, decizional proiectul de lege al deputatei independente Oana Bîzgan, care mărește pragurile minime de pedeapsă pentru infracțiunile de natură sexuală, astfel încât persoanele condamnate să nu mai primească pedepse cu suspendare. De asemenea, concubinul mamei, care agresează copilul, nu va mai primi pedeapsă cu suspendare, ci detenție.

Un urolog a abuzat sexual 109 băieţi în decurs de aproape 20 de ani în Austria, potrivit rechizitoriului publicat luni şi citat de DPA.

Incident șocant la un eveniment, organizat într-un parc din Vatra Dornei. Jandarmii chemați să imobilizeze un individ acuzat că ar fi atins într-un mod nepotrivit o fetiță, de 13 ani i-au pulverizat acestuia spray lacrimogen de la mică distanță.

Pagina 1 din 2

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30