fbpx
Portokal
* Achiziții directe în 3 minute pe fonduri europene care vin peste 6 luni. Schema a fost aplicată de peste 100 de ori, în contracte sparte în sume mici
* O școală a luat aproape 700 de combinezoane, fără să fie clar la ce folosesc
* Altă școală a luat dezinfectant de mâini pentru următorii 5 ani, „pentru că nu expiră”
* Tânărul furnizor are 25 de ani și firma sa abia era înființată
* Loredan Ștefan a negociat singur cu primăriile, fiind asistat de la distanță de o firmă de consultanță
* Legea achizițiilor cere transparență și condiții echitabile pentru toți competitorii
* Pe SICAP, competiția era imposibilă: firma EN Goodies încărca produsul electronic, cu toate caracteristicile, pe propriul Catalog, iar școala sau primăria contractantă alegea acel produs în câteva minute

Lovitura vieții de pe urma pandemiei. Un tânăr apărut de nicăieri, Ștefan Loredan (25 de ani), a încheiat, în doar câteva luni, 125 contracte cu primăriile și școlile din regiune, în valoare totală de aproximativ 950.000 de euro.

 „După ce am pus bustul lui Octavian Goga, decanii facutăților de istorie din țară ne-au felicitat”, afirmă directorul Ateneului Iași, Andrei Apreotesei. Achizițiile n-au fost făcute pe platforma publică, așa cum cere legea

Directorul Ateneului Național Iași, Andrei Apreutesei, a cheltuit zeci de mii de lei pentru busturi ale unor personalități. Printre acestea s-a numărat și cel al poetului și politicianului Octavian Goga, care a fost amplasat lângă Casa de Asigurări de Sănătate, pe strada Gheorghe Asachi. Acțiunea a stârnit numeroase proteste din cauza activității politice antisemite a lui Octavian Goga.

Neculai Grigoraș schimbă becurile din comună pentru 65.000 de lei. Achiziția directă a durat fix 3 minute: cerere, ofertă, acceptare. Nicio altă firmă n-ar fi putut participa, pentru că sesiunea pe SICAP s-a închis fulgerător. Datele de contact ale firmei sunt pe numele consilierului PSD, dar acesta spune că e doar un fel de „secretară”. Asociată și administrator la firmă e soția sa. Neculai Grigoraș n-a menționat firma în declarația de interese. E traseist, înainte a fost la PNL.

Primăria Ciurea a dat un contract pentru întreținerea iluminatului public unui consilier local din comună. Primarul de la PSD, Cătălin Lupu, i-a pus în traistă colegului de partid Neculai Constantin Grigoraș suma de 65.000 de lei (fără TVA), prin încredințare directă, ca să schimbe becurile din comună.

Vlad Baba a externalizat și serviciile de Resurse Umane unei domnișoare, bună prietenă cu cea care preluase serviciile de Contabilitate. Marina Seicaș e văzută toată ziua în mașina directorului. Ea face pontajele și calculează concediile la cei 20 de angajați ai Școlii Populare de Arte. Pe piața serviciilor private, prețul lunar la 20 de oameni este de 600-650 de lei. Vlad Baba plătește 2.400 lei/lună. Anterior, el externalizase Contabilitatea pentru 1.700 euro/lună. Dacă mai apar multe domnișoare, Vlad Baba externalizează toată Școala Populară.

Costel Hugianu, primar în Stolniceni Prăjescu, a fost racolat de PNL la alegerile din septembrie. Firma de lucrări cadastrale a familiei a preluat-o fiul, iar în toamnă au și apărut contractele de la noii colegi de partid: primarii PNL din tot județul. Unele achiziții directe pe SICAP s-au atribuit în 7 minute. În trei luni, firma a făcut 525.000 de lei din servicii de intabulare. Adio, PSD, se poartă PNL, se schimbă și sursele din care vin banii.

Pe 25 mai 2020, la ora 11:35, firma Beta RG Trust a câștigat, în sistemul electronic de achiziții publice (SICAP), două contracte la Primăria Sinești. Unul în valoare de 6.250 lei, celălalt de 11.900 lei, ambele pentru realizarea de „servicii de cadastru”. Anunțurile fuseseră publicate cu 6, respectiv 7 minute mai deveme, adică la 11:29 și 11:28.

Pagina 1 din 3

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Mai 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            
Go to top