fbpx
 
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani are în derulare o procedură pentru a achiziționa șase WC-uri din lemn pentru secții de poliție rurală din județ, scrie Botoșăneanul.

Poliţiştii Biroului Siguranţă Şcolară efectuează o anchetă la Colegiul Tehnic '„Dumitru Mangeron'' din Bacău după ce, pe reţelele de socializare, a apărut un filmuleţ în care un elev agresează şi umileşte un coleg.

O tânără de 19 ani din judeţul Botoşani este acuzată că şi-a omorât pruncul nou-născut.

Imaginile postate de președintele Consiliului Județean Iași, Maricel Popa, cu reabilitarea grădiniței din satul Răsboieni, comuna Țibănești, a atras un val de reacții negative. Totul este legat de o poză cu toaleta grădiniței, unde se poate observa că WC-urile sunt la comun, zeci de copii fiind nevoiți astfel să folosească toaleta în văzul altor copii.

WC-urile din curte au ajuns să fie interzise acolo unde există canalizare. Conform unei circulare a Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) trimisă către primarii, cei care refuză să se branșeze la canalizare vor fi amendăți. Bineînțeles, că acest lucru se aplică în localitățile în care există canalizare.

Condiții deplorabile în cel mai important spital al Moldovei. Este bătaie de la toalete într-o mare clinică de la Spitalul „Sfântul Spiridon”. Cei 50 de pacienți internați aici au la dispoziție patru cabine de toaletă și un singur duș.  Din această cauză, anul viitor va fi redus numărul de paturi de la Clinica I Medicală: „Este spital pavilionar construit între 1800 și 1900. Acestea sunt limitările unei construcții vechi”, spune directorul spitalului.

Posibil dezastru pentru sănătatea copiilor la una dintre școlile din mediul rural ieșean. Și nici măcar nu este un caz izolat, Iașul fiind pe locul 3 în țară la numărul de toalete din curte. Copiii și cadrele didactice de la școala și grădinița din Scânteia nu beneficiază de apă curentă și își fac nevoile în fundul curții. Profesorii au un lighean lângă cancelarie, iar copiii fie folosesc șervețele umede, fie apa de-acasă, fie au grijă să nu se murdărească, după cum spune unul dintre ei. Culmea este că, în 2007, Primăria semnase un contract exorbitant pentru o toaletă la școală. „Trebuie să îndeplinescă normele europene”, spunea țanțoș primarul pentru a justifica plata a peste 200.000 de lei. Toaleta-minune este de negăsit. 

În timp ce la Ministerul Educației se fac strategii peste strategii, la școlile de la țară din județul Iași copii încă mai merg la toaletă în curte, iar apă potabilă au doar dacă își aduc în sticle, de acasă. Aceasta este situația găsită de REPORTER DE IAȘI la Școala Gimnazială „Axinte Iricariul“ din Scânteia, unde aproape 300 de copii, de la clasa pregătitoare la clasa a VIII-a, sunt nevoiți să folosească șase WC-uri insalubre, fără apă curentă. De altfel, apa potabilă lipsește din unitatea de învățământ, puțini fiind cei care se încumetă să bea din fântâna din curtea școli, mulți copii preferând să-și aducă apă de acasă, în sticle de plastic.

Poliţiştii Leţcani au pus în aplicare, ieri, un mandat de executare a pedepsei închisorii emis pe numele unei femei condamnată pentru uciderea copilului pe care tocmai îl născuse.

Pagina 1 din 2

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30