fbpx
Foto: Twitter/Detti dei Padri Foto: Twitter/Detti dei Padri

Celebrul actor Gerard Depardieu s-a convertit la ortodoxism: nu e la prima convertire


Gerard Depardieu s-a convertit la ortodoxism, actorul francez care a devenit cetățean rus din 2013 având același duhovnic ca președintele Vladimir Putin.

Actorul francez și cetățean rus naturalizat Gerard Depardieu și-a continuat călătoria religioasă prin convertirea la creștinismul ortodox, a scris sâmbătă revista Valeurs Actuelles, citată de The Moscow Times.

Unul dintre cei mai prolifici actori francezi și o personalitate foarte populară în Rusia, Depardieu a primit cetățeania rusă în 2013, încercând să scape astfel de impunerile fiscale din țara sa natală.

Vladimir Putin l-a prezentat personal pe Gerard Depardieu cu noul său pașapot rusesc, în cadrul unei întâlniri care a avut loc în stațiunea Soci.

Depardieu, în vârstă de 71 de ani, a declarat că îndrumătorul său spiritual este părintele Tikhon Shevkunov, despre care se spune că este duhovnicul lui Putin.

Botezul ar fi avut loc la o biserică ortodoxă rusă din Paris, Catedrala Alexander Nevsky.

„În cântările solemne ale corului și rugăciunile credincioșilor participanți, Gerard Depardieu a fost stropit din abundență pe cap și pe corp cu apă sfințită, deși nu a fost complet scufundat, așa cum este este obiceiul”, au transmis reporterii Valeurs Actuelles.

Depardieu a spus că fost convins să se convertească la această religie datorită legăturilor sale cu clerul ortodox și pasiunea pentru liturghia ortodoxă.

Actorul a fost însoțit de un cerc mic de apropiați, de aproximativ 30 de persoane.

Presa susține că actorul și-a exprimt dorința de a se converti „în curând” la iudaism, datorită apropierii acestei religii de Islam, la care Depardieu s-a convertit în 1967.

De atunci, Gerard Depardieu s-a mai convertit la budism și hinduism.

 

Sursa: Știrile Pro TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31  

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top