fbpx
 
Șofer de Tesla, surprins dormind la volan în timp ce mașina gonea cu 150 km/h pe autostradă

Șofer de Tesla, surprins dormind la volan în timp ce mașina gonea cu 150 km/h pe autostradă


Un bărbat din Canada a fost surprins în timp ce dormea la volanul unei mașini autonome Tesla, care gonea cu 150 de km/h, relatează Montreal Gazette, citat de Știrile PRO TV.

Polițiștii din statul Alberta au primit mai multe apeluri cu privire la un autoturism Tesla Model S care circula cu viteză pe autostradă.

„Mașina părea să fie în modul autonom, rulând cu peste 140 km/h, ambele scaune din față fiind lăsate pe spate complet și ambii ocupanți par să adoarmă”, a transmis poliția canadiană într-un comunicat.

După ce un echipaj de poliție i-a făcut semnale luminoase, vehiculul electric Tesla ar fi accelerat până la 150 km/h, mai spun ofițerii. Limita de viteză pe majoritatea autostrăzilor din Canada este de 110 km/h.

Șoferul, un tânăr de 20 de ani din British Columbia, a fost amendat pentru depășirea vitezei legale și i-a fost suspendat permisul pentru 24 de ore pentru că a condus obosit.

Ulterior, canadianul a fost acuzat și de conducere periculoasă și urmează să se prezinte în instanță în decembrie.

Tot mai mulți șoferi abuzează de noile tehnologii ale mașinilor Tesla, iar în unele cazuri  aventurile se încheie tragic. Autoritățile avertizează că este ilegal și periculos ca șoferul să aibă alte activități în timp ce se află la volan, chiar dacă autoturismul este în modul autonom.

 

Sursa: Știrile PRO TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: