fbpx
Portokal
Alianța USR PLUS Iași a anunțat că și-a desemnat candidații pentru parlamentare

Alianța USR PLUS Iași a anunțat că și-a desemnat candidații pentru parlamentare


Alianţa USR PLUS Iaşi a anunţat, miercuri, prin intermediul unui comunicat de presă, că şi-a desemnat candidaţii pentru Parlament.

Potrivit comunicatului, pe listele pentru Senat şi Camera Deputaţilor se regăsesc atât parlamentari cu un mandat la activ, cât şi candidaţi noi, oameni care vin din mediul privat, din societatea civilă sau din lumea academică.

„Candidaţii USR PLUS sunt oameni competenţi şi integri care merită din plin încrederea ieşenilor. Mai mulţi reprezentanţi ai partidelor noi în Parlament înseamnă o şansă în plus pentru Iaşi şi pentru Moldova. Vom avea o voce mai puternică în Legislativ şi vom susţine mai eficient proiectele de infrastructură, în special Autostrada A8, şi proiectele pentru dezvoltarea întregii regiuni", a declarat deputata Cosette Chichirău, preşedinta USR Iaşi.

Viitorii parlamentari USR PLUS vor milita "pentru o Românie fără hoţie", acesta fiind şi sloganul sub care Alianţa a început strângerea semnăturilor necesare înscrierii în competiţia electorală, menţionează sursa citată.

„Ştim cu toţii că USR PLUS este o alternativă reală la PSD. Candidaţii noştri sunt oameni competenţi, profesionişti în domeniile lor de activitate, care vor reprezenta ieşenii şi întreaga regiune cu cinste şi responsabilitate în Parlamentul României. Marile proiecte de infrastructură nu pot fi realizate fără o clasă politică nouă, care să lucreze pentru toţi cetăţenii României", a declarat Monica Berescu, preşedinte PLUS Iaşi.

La Camera Deputaţilor, candidaţii USR PLUS Iaşi în alegerile parlamentare din acest an sunt deputata Cosette Chichirău (USR), Monica Berescu (PLUS), Filip Havârneanu (USR), Daniel Dîscă (USR), Emanuel Zanoschi (PLUS), Mihail Bogdan (USR), Radu Şoimaru (PLUS), Felix Fiscutean (USR), Florin Bodnar (PLUS), Andrei Popescu (USR), Gabriel Toma (PLUS), Elvis Grigorovici (USR).

La Senat candidează fostul liberal, deputatul Marius Bodea (USR), Cristi Berea (PLUS), Cristina Fântână (USR), Radu Nechita (PLUS), senatorul Dan Lungu (USR).

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31      

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top