fbpx
 
Primarul Vatamanu e foc și pară pe conducerea partidului Primarul Vatamanu e foc și pară pe conducerea partidului

Furioși pentru că Bucureștiul le-a schimbat candidații, primarii PSD din Iași amenință că nu se vor implica în campanie: „Să vină domnii Ciolacu și Stănescu cu flori și busuioc”


După ce conducerea PSD de la București a impus listele de la Iași pentru alegerile parlamentare, trecând peste decizia inițială, bazată pe votul șefilor de filiale și a primarilor din județ, aceștia din urmă amenință că vor face jocul PNL la votul din 6 decembrie.

Primarii nu se mai feresc acum să spună că, după ce anterior și-au asumat că vor scoate pentru partid voturi care să aducă două posturi de senatori și patru de deputați, de-acum înainte le vor transmite consătenilor să nu mai voteze pentru PSD.

Astfel, spun ei, PSD ar scoate la Iași, dacă nu se vor implica, maximum două mandate de deputați. Pe lista de candidaturi depusă la Biroul Electoral Județean mai sunt doar două nume dintre cele votate în Comitetul Executiv de la Iaşi: Maricel Popa şi Bogdan Cojocaru, cei aflați pe primele două locuri pentru Senat. La Camera Deputaţilor, în loc de Cristian Stanciu, Bogdan Cojocaru (mutat pe lista pentru Senat în locul Cameliei Gavrilă), Dumitru Pantazi şi Marian Şerbescu, au fost impuşi Vasile Toma, Vasile Cîtea, Marius Ostaficiuc și Silviu Macovei.

Primar: „Această dictatură n-o putem accepta”

Mihai Mihalache, fostul primar din Schitu Duca, Gheorghe Văleanu, primar la Ion Neculce și Ionel Vatamanu, edilul din Târgu Frumos, sunt doar câțiva dintre cei 43 de primari PSD și 50 de șefi de filiale din județ revoltați de faptul că Marcel Ciolacu și Paul Stănescu au trimis propria lor listă de candidați la Iași.

„Această dictatură n-o putem accepta. Cum adică noi votăm o listă în Cex, mergem cu ea la București și acolo ni se dă alta, pe ideea că oamenii de pe listă au dovedit loialitate față de partid? Că văd că ăsta a rămas singurul criteriu, altul nu mai avem. Aici discutăm de principii. Eu aș pune altă întrebare pentru domnii Ciolacu și Stănescu: la Buzău, la Olt, au procedat la fel, nu au ținut cont de nimeni? Noi suntem talpa partidului. Sincer, au șters pe jos cu noi. PSD avea o șansă la Iași de a se reforma, dar, dacă ajungem să alegem oamenii pe ideea dacă au fost sau nu loiali, am ajuns foarte jos”, spune primarul comunei Ion Neculce, Gheorghe Văleanu.

Fostul primar din Schitu Duca, Mihai Mihalache (foto jos), spune peste tot că va vota PNL pe 6 decembrie. „Prin prezența domnului Toma pe locul 1 la Camera Deputaților, nu voi putea vota cu partidul al cărui membru sunt. O să vedeți o surpriză. Costel Alexe va avea 7-8 deputați la Iași, din cauza domnilor Ciolacu și Stănescu”.

„Primul lucru pe care îl facem noi, primarii, este administrația. 80 la sută dintre oamenii din Ion Neculce au zis da, Văleanu primar. Eu trebuie să urmăresc interesele lor, nu ale lui x sau y care s-au cocoțat în fruntea listei. Dacă urmăresc interesul cetățenilor, atunci da, nu voi trage în decembrie pentru PSD”, mai spune primarul din Ion Neculce.

Mai împăciuitor a fost primarul din Hârlău, Radu Curcă, care a declarat că există posibilitatea ca primarii din județ să fi vorbit la nervi. “Probabil că se va discuta la nivelul organizației județene, nu știu dacă se ajunge până la ce spun ei, să lucreze în campanie pentru PNL”,  a explicat Curcă.

Tabăra cealaltă vrea pace

Aflat pe lista pentru Camera Deputaților în urma deciziei conducerii centrale a PSD, Marius Ostaficiuc este prudent în declarații, transmițând că vrea pace. „Consider că va trebui să avem o întâlnire cu principalii nioștri susținători din județul Iași. Mă refer la primarii cu care am câștigat atâtea alegeri. Este de datoria parlamentarilor de Iași care au fost principalii beneficiari și sunt principalii beneficiari ai muncii primarilor să îi convingă. Este absolut necesar ca reprezentanții PSD ce vor candida să ia legătura cu fiecare președinte de organizație, cu fiecare primar și să ajungă la un consens pentru a face o echipă puternică. Fiecare are un număr de voturi la acest coș electoral. Suntem conștienți cu toții că fără baza lor nu putem câștiga. Conducerea partidului trebuie să aibă o întâlnire cu baza partidului”, a declarat Marius Ostaficiuc.

„Niciodată nu s-a întâmplat așa ceva, în 30 de ani”

Cum pot efectiv boicota campania electorală a propriului partid și ce efecte ar avea acest lucru explică tot cei mai vocali primari sau șefi de filială din județ.

„În momentul când, în calitate de primar, nu mergi la poarta locuitorului din comună să îi spui să voteze cu partidul tău, nu va vota. Asta este politica în mediul rural. Din poartă în poartă. Poate să vină domnii Ciolacu și Stănescu la Iași cu flori și busuioc, nu se schimbă asta. Și am să încerc să-i conving și pe colegi, deși  este posibil orice în PSD, inclusiv să mă dea afară. La experiența mea, vă spun că s-ar putea să luăm doar un senator și maximum doi deputați, în condițiile actuale. Niciodată nu s-a întâmplat așa ceva, în 30 de ani. În anii trecuți, mai venea un nume de la București, vezi cazul Bănicioiu, dar nu era o problemă, am acceptat un compromis. Dar a călca decizia BPJ și a CEX în picioare, să nu lași lista inițială, este prea mult”, spune Mihai Mihalache.

Marcel Ciolacu și Paul Stănescu, dușmanii celor aflați „la talpa” partidului

Acesta face rapid și calculele: în județ sunt 93 de comune și 43 de primari PSD. Este nevoie de doar 400 de voturi din fiecare comună, perfect posibil de obținut de oamenii care să meargă din poartă în poartă, pentru a câștiga aproape 40.000 de voturi. Suma aduce 4 deputați și doi senatori (cu redistribuire al doilea), adică exact pe cât miza inițial PSD în județul Iași.

„De 4 ani eu n-am avut concediu. Îmi iau concediu și, veniți, domnilor de la București, să faceți campanie aici, la Ion Neculce. Și majoritatea primarilor PSD din județ susțin exact acest lcuru. La Tătăruși, primarul câștigă de ani de zile cu 90%. Sau eu, cu 80%. Aceste două primării au voturi pentru jumătate de deputat, eu am am 2.000 de voturi în spate, primarul din Tătăruși la fel. O să fim partid zero, cum spunea Vatamanu de la Târgu Frumos”, a precizat Gheorghe Văleanu din comuna Ion Neculce.

„Dacă nu spunem noi, nici nu va auzi nimeni”

„Vom face campanie mai puțin și ne vom îndrepta toți spre PNL, nu spre PSD. Am vorbit și cu Maricel Popa, spunea că n-a putut face nimic. I-am spus că era foarte simplu să ia mâna de pe partid, să-i lase pe Ciolacu și Stănescu să organizeze ei campania. Din cei 43 de primari și 50 de președinți de filiale din CEX, nimeni,  absolut nimeni nu s-a regăsit pe această listă venită de la București. I-a propus pe cei fideli în mandatul trecut. Eu am senator de Târgu Frumos (Vasile Toma – n.r.) care nici nu cunoaște orașul, nu-l știe nimeni. Are birou parlamentar și decontează de pe el. Ce știe Macovei despre primarii din județ? Ce știe Câtea în afară de box? Ce știe Axinte de la Pașcani? Nimeni nu a auzit de ei și dacă nu spunem noi, nici nu va auzi nimeni. Vom boicota campania și mi-aș dori să vină în teritoriu să-i văd făcând campanie. După 6 decembrie, PSD dispare”, a spus Ionel Vatamanu, primarul de la Târgu Frumos.

Vatamanu face și el calcule: la alegerile locale, i-au lipsit 1.000 de voturi pe care se baza pentru că oamenii de peste 60 de ani nu au ieșit din casă. “Am avut 4.000 de voturi, aș fi avut 5.000. Pașcaniul are și el 4.000, chiar dacă Pantazi a pierdut orașul. Avem aproape un deputat. Totul contează, fiecare vot se adună la total. Inițial, ne asumasem că scoatem în județ doi senatori și 4-5 deputați. După ce a venit cu lista de la București, i-am spus lui Maricel Popa să se angajeze la Tehnoton, că scoatem maximum doi deputați”, a mai spus edilul din Târgu Frumos.

Petrecere electorală de pomină, duminică, la Schitu Duca, acolo unde tartor este primarul Mihai Mihalache. Toate regulile legate de pandemie și de campania electorală au fost călcate în picioare de organizatori.
Autor cristi tanasa Administratie Locala 14 Septembrie 2020


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30