fbpx
Portokal
Cine este Diana Șoșoacă, avocata pe care ieșenii au trimis-o în Parlament (VIDEO)

Cine este Diana Șoșoacă, avocata pe care ieșenii au trimis-o în Parlament (VIDEO)


Noi figuri politice în legislativul țării după procentul surprinzător de mare obținut de partidul extremist AUR. O astfel de figură este cea a avocatei Diana Iovanovici-Șoșoacă, ajunsă senator AUR de Iași. Șoșoacă a reușit performanța de a deveni, în foarte scurt timp, o vedetă a Internetului, după ce s-a remarcat prin aparițiile sale în clipuri video în care a militat împotriva măsurilor de combatere a pandemiei de COVID-19 și din postura de avocat cu care IPS Teodosie a venit în fața judecătorilor în recentul scandal al pelerinajului de Sfântul Andrei.

Diana Iovanovici-Șoșoacă a câștigat notorietate și tracțiune electorală în special de pe urma pandemiei de COVID-19 și a măsurilor luate de autoritățile române în această perioadă. Unul din momentele de „aur” pentru evoluția sa politică l-a reprezentat un discurs ținut în octombrie la Iași, după decizia impunerii de restricții cu prilejul pelerinajului de la Sfânta Parascheva, scrie Digi24.

„Cine e Iohannis, să ne spună nouă, poporul pe care și-a clădit puterea, să nu mergem la Iași, la Sfânta Paraschiva?”, se întreba, atunci, în fața a câtorva sute de oameni, Șoșoacă.

„I-am spus lui Orban: Arestează-mă, bă! Că nu mă oprești tu pe mine!”, a spus Șoșoacă.

După Iași, la doar două luni distanță, Diana Șoșoacă s-a remarcat la Constanța cu prilejul unui alt scandal similar, declanșat de combinația dintre restricțiile impuse de pandemia COVID-19 și sărbătoarea religioasă ocazionată de pelerinajul la peştera Sf. Apostol Andrei.

Cu această ocazie, IPS Teodosie, Arhiespiscopul Tomisului a dat în judecată autoritățile din Constanța pentru a ridica restricțiile.

„Îmi caut niște avocați serioși”, a spus Teodosie.

Avocatul Diana Ivanovici-Șoșoacă a fost cea care l-a reprezentat în instanță pe înaltul ierarh bisericesc.

Demersurile legale n-au avut succes, după ce Tribunalul Constanța a decis ca la pelerinaj să participe doar localnicii. Hotărârea instanței a fost însă, practic, degeaba, deoarece, în cele din urmă, jandarmii și poliția nu au făcut nimic pentru a-i opri pe pelerinii și pe credincioșii sosiți din alte localități.

Printre cei veniți din afara Constanței s-a aflat și Șoșoacă. „Și dacă ne-ar fi oprit, o luam pe câmp şi ajungeam la Sfântul Andrei. Doamne ajută!”, a spus ea, cu acest prilej.

În alt clip video, Diana Șoșoacă este filmată în timp ce rostește un apel către români, într-o înregistrare video de peste o oră și 20 de minute.

„Români! Este momentul recuperării României! Este momentul eliberării de sub dominația bolșevico-stalinistă a lui Iohannis, Orban și a lui Arafat. Români! Este momentul nostru!”, a declarat, printre altele, politicianul AUR, cu acest prilej.

 

Sursa: Digi24


Citeste si...
Nota
(1 Vote)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top