fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS

Gâlceavă în CL Iași după ce un consilier USR a fost ales să conducă ședințele în următoarele trei luni

Gâlceavă în CL Iași după ce un consilier USR a fost ales să conducă ședințele în următoarele trei luni


Acuzații de trădare și de demagogie, astăzi, în ședința Consiliului Local Iași. Mihai Chirica i-a acuzat pe consilierii USR PLUS că au pactizat cu PSD după ce Răzvan Timofciuc a fost ales să conducă şedinţele Legistativului local în următoarele trei luni.

Replica a venit din partea deputatului Marius Bodea (USR) care a spus că USR-PLUS nu va face alianţă „nici cu pesediştii lui Chirica, nici cu pesediştii din PSD".

„Am spus câteva lucruri clare ieșenilor și ne vom ține la milimetru de aceste promisiuni, pentru care, de altfel, am și primit un vot covârșitor:

» nu vom face nici un fel de alianță cu Mihai Chirica și cu consilierii controlați de acesta. În rândul consilierilor PNL Iași se află nu mai puțin de 3 foști pesediști, membri ai CL anterior. Aceștia au sărit efectiv din PSD în PNL în august 2020, la cererea expresă a lui Chirica.

» nu vom face niciodată alianță cu PSD Iași, pentru că am învățat pe pielea noastră ce tragic este sa avem un oraș condus de Chirica, exponentul perfect a tot ceea ce detestăm la pesediști: amoralitatea, aroganța, corupția, minciuna și impostura“, afirmă Bodea într-un comunicat de presă.

Nici PSD nu a stat deoparte în acest conflict:

„Opozanții politici folosesc votul de astăzi privind alegerea președintelui de ședință de consiliu local pentru a face un joc politic DEMAGOGIC.

Domnule CHIRICA, știți bine că liderii de grup au agreat ca această funcție să revină, prin rotație, fiecărui partid prezent în consiliul local. Probabil că rațiunea din spatele acestui joc politicianist pe care îl practicați este aceea că, în plan național, PNL și USR își negociaza ministerele si sperati sa inclinati balanta.

Iașul are nevoie de o abordare echilibrată, de maturitate din partea reprezentanților pe care și i-a ales, dar mai ales are nevoie ca aceștia să lucreze, împreună, pentru ieșeni. Nu este loc de motive de gâlceavă politică pentru a da bine in negocierile de la București, domnule Chirica, este loc, însă, de acțiune și fapte concrete pentru ieșeni.

Evoluția Iașului se află în responsabilitatea noastră, iar astfel de discuții nu aduc nicio creștere orașului nostru. Ieșenii au alte așteptări de la cei în care și-au pus sperantele.

Grupul consilierilor #PSD a început deja să lucreze în consiliul local!

Cerem atât #PNL, în frunte cu primarul Mihai Chirica, cât și #USR să lase lupta și orgoliile politice și să ni se alăture cu acțiuni concrete și constructive pentru Iași și pentru ieșeni. Asumati-va guvernarea locala cu responsabilitate si demnitate!", a scris Bogdan Balaniscu, liderul de grup al consilierul PSD, pe Facebook.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top