fbpx
 
Autostrada Unirii A8, „cel mai greu proiect de infrastructură al României”. Drulă: „Sunt atât de multe tâmpenii făcute pe acest proiect”

Autostrada Unirii A8, „cel mai greu proiect de infrastructură al României”. Drulă: „Sunt atât de multe tâmpenii făcute pe acest proiect”


Autostrada Unirii A8, de la Tg. Mureș la Iași și Ungheni e în diferite etape de implementare, iar pe sectorul cel mai greu, pe zona montană, e în derulare o revizuire de SF care are probleme. Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă a declarat pentru HotNews că ar vrea ca până la finalul anului să liciteze la proiectare și execuție capetele de la Tg. Mureș și Tg. Neamț, iar pe zona montană „să vedem cum putem găsi niște soluții care să fie mai ușor implementabile, mai rapid de construit” .

Reporter: Pe A8 e în derulare un SF cu probleme....

„Da, e în derulare de vreo doi ani. A ajuns la 50% deși trebuia să fie gata. E un Studiu de Fezabilitate pe un sector de 200 de kilometri, din care 100 de km montan, e de două ori mai greu decât Sibiu - Pitești. A fost contractat pe o sumă mai mică de patru ori decât licitația de la licitația de la Tg. Neamț- Iași - Ungheni, unde sunt 100 de kilometri și relieful e colinar, deci mai ușor. Ceva nu bate undeva, probabil și asta explică de ce merge așa de prost”, a explicat Drulă.

„La capitolul reparat din mers, cel puțin din primă fază, să avem niște livrabile, discuția e ca SF-ul acesta în derulare de doi ani să fie finalizat pe capetele din ambele direcții: Tg. Mureș - Miercurea Nirajului și Tg. Neamț - Moțca. Cred că sunt circa 50 de kilometri în total. Astea să le finanțăm din PNRR. Cred că e important să începem proiectul”, a mai detaliat ministrul.

„Spre finalul anului [sper lansarea licitațiilor pentru cele două loturi].... Dacă scoate aceste două sectoare, aici SF-ul e undeva la 80-90%. Mai e problema acordului de mediu (...). Eu aș vrea să nu se ajungă la o reziliere [pe partea montană a contractului] și să se finalizeze acest contract, dar trebuie să vedem în derulare”, a spus Drulă.

Despre licitația pentru SF+PT pe sectorul Tg. Neamț - Iași - Ungheni: „Acolo la începutul lunii februarie ar trebui desemnat câștigătorul. Acolo e mai ok”.

Vedeți autostrada A8 terminată de la Tg. Mureș la Iași până în 2030?

„Nu vreau să răspund la întrebarea asta. Sunt atât de multe tâmpenii făcute pe acest proiect încât mi-e foarte greu să mă hazardez până nu mai am puțin de timp pentru analiză. Eu mi-aș dori să avem, evident această trecere a Carpaților și m-am luptat foarte mult pentru ea. Am susținut că nu e ok așa cum a fost lansată”, a răspuns Drulă.

„Tehnic e fezabil [finalizarea până în 2030], dar e cel mai greu proiect de infrastructură al României - de două ori mai greu decât Sibiu - Pitești. Aici eu am mai susținut că poate ar trebui să vedem, pe zonele foarte grele, cum putem găsi niște soluții care să fie mai ușor implementabile, mai rapid de construit, mai în buget, mai ieftine, dar care să ne ducă la același rezultat. Adică un drum neîntrerupt, care nu trece prin localități, un drum care conectează rapid Moldova de Transilvania”, a zis Drulă.

„Avem tendința asta în România să dorim OZN, să dorim ceva super-extra, rachetă interplanetară și să nu obținem de fapt nimic, decât un desen. Eu mă concentrez pentru a livra lucruri concrete”, a mai spus ministrul.

 

 

Sursa: HotNews


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: