fbpx
Portokal
Negocieri eșuate la Iași între PNL și USR PLUS. Chichirău: Alianța cu PNL, neinteresantă

Negocieri eșuate la Iași între PNL și USR PLUS. Chichirău: Alianța cu PNL, neinteresantă


Negocierile dintre PNL și Alianța USR PLUS au eșuat, la Iași. Formațiunile politice nu s-au înțeles pentru formarea unei majorități în Consiliul Local. Primarul Mihai Chirica îi acuză pe cei de la USR PLUS că vor să facă doar scandal și că apariția acestei alianțe este „un accident politic”. De partea cealaltă, Cosette Chichirău, liderul USR Iași, susține că propunerea pentru o alianță „este neserioasă și neinteresantă”. USR PLUS s-a retras de la negocieri din cauză că la discuții nu ar fi venit și președintele CJ Iași, Costel Alexe, care a împuternicit un alt lider.

„Aceste negocieri nu au durat decât 5 minute și nu a fost decât un monolog și un refuz categoric din partea celor doi conducători USR PLUS de a mai continua aceste negocieri. Am avut foarte multe aștepări. Scopul a fost clar de a se distruge această cale şi să rămânem în scandal la Iaşi. Este foarte clar de câtă credibilitate se mai poate bucura un partid care a înşelat atât de uşor aşteptările ieşenilor. Este foarte clar că apariţia acestui partid, sau a acestei alianţe, în 2020 este un accident politic pe care toţi trebuie să ni-l asumăm în cele din urmă, dar nu este mai puţin clar faptul că nu există sub nicio formă dorinţă de a face ceva pentru ieşeni, ci doar de a continua un scandal ce se pare că nu mai ia sfârşit”, a declarat primarul Mihai Chirica, într-o conferință de presă.

Primarul susține că negocierile vor fi reluate doar dacă la ele vor fi prezenți cei doi copreședinți USR PLUS, Dacian Cioloș și Dan Barna.

„Dacă aceste condiții au fost distruse doar prin absența președintelui CJ, care a împuternicit direct pe alticineva, și noi vom cere ca următoarea întâlnire să se facă în prezența domnului Barna și a domnului Cioloș. În caz contrar, aceste discuții nu vor mai avea loc niciodată”, a mai spus primarul.

Acesta a mai precizat că în următoarea şedinţă de Consiliu Local vor fi votaţi cei doi viceprimari ai municipiului, unul de la PNL, iar celălalt „de la un alt partid politic”.

Reprezentanţii USR PLUS s-au retras de la negocierile programate luni cu PNL Iaşi, motivând că la discuţii a venit doar primarul Mihai Chirica, nu şi liderul filialei judeţene, Costel Alexe.

„Aşa cum am anunţat în urmă cu câteva zile, USR PLUS era dispus să negocieze cu ambii lideri PNL Iaşi, nu doar cu unul dintre ei. Având în vedere că domnul Alexe nu a venit la negocieri, delegaţiile de la PMI şi CJ se ţin de cuvânt şi nu negociază jumătăţi de măsură sau viziuni parţiale. Alianţa USRPLUS este dechisă la discuţii doar dacă acestea se realizează simultan, cu ambii lideri; nu doar cu unul dintre ei”, declară Monica Berescu, deputat USRPLUS şi liderul delegaţiei de la CJ.

„Propunerea domnului Chirica, pentru o alianţă de circumstanţă şi pe termen scurt, este neserioasă şi neinteresantă. Noi ne dorim o alianţă strategică, pe termen lung, care să fie bazată, dincolo de persoane, pe realizarea unor proiecte mari şi pe reformă instituţională”, a declarat și Cosette Chichirău, deputat USR PLUS și președinte USR Iași.

 

Sursa: Digi24


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top