fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS

Autostrăzile Moldovei: Cum va arăta nodul de mare viteză dintre A7 și A8

Autostrăzile Moldovei: Cum va arăta nodul de mare viteză dintre A7 și A8


Autostrada „Moldovei” A7 și Autostrada „Unirii” A8 ar urma să se intersecteze în apropiere de Pașcani, iar viitorul nod rutier dintre cele două autostrăzi e definitivat chiar în aceste zile - un nod de tip turbion cu bretele de mare viteză pe toate relațiile de trafic. Din întreaga A7 doar un singur tronson e finalizat (16 km Centura Bacău), iar un altul de la Ploiești (Dumbrava) la Buzău e scos la licitație - restul tronsoanelor sunt cu proiectarea în întârziere. Pe A8, proiectele sunt împărțite între secțiunea Pașcani - Iași - Ungheni și zona montană Tg. Mureș - Tg. Neamț, ambele cu întârzieri, precizează HotNews.

La Compania de Autostrăzi luni a avut loc ședința tehnică săptămânală pe proiectele de infrastructură mare din Moldova, la care participă de obicei CNAIR, proiectanții, membrii societății civile și diverși politicieni.

Fostul secretar de stat în Transporturi în mandatul ministrului Cătălin Drulă, Adrian Covăsnianu a dat detalii despre stadiul marilor proiecte, așa cum au fost ele discutate la CNAIR.

Autostrada „Moldovei” A7

Autostrada A7 Ploiești (Dumbrava ) - Buzău (63,25 km), singurul tronson din A7 scos la licitația de execuție până acum în acest an.

„În continuare suntem în etapa de evaluare a celor 39 de oferte depuse pentru cele 3 loturi”, a spus Covăsnianu.

În urmă cu două săptămâni Compania de Drumuri anunța că a primit nu mai puțin de 39 de oferte, și a publicat lista companiilor interesate.

Pe sectorul A7 Buzău-Focșani (82,44 km) studiul de Fezabilitate+Proiect Tehnic este încă în desfășurare, dar se apropie de finalizare.

„Studiul geotehnic cu observațiile CNAIR este în lucru și se va preda săptămâna aceasta de către proiectant inclusiv cu analiza geofizică. Studiul de Fezabilitate se va preda săptămâna aceasta preluând integrat și răspunsurile la clarificările licitației de execuție de pe Ploiești-Buzău”, spune Covăsnianu.

„Procedura de mediu se preconizează a fi demarată după jumătatea lunii octombrie. Ca o veste bună e de precizat că s-au identificat suprafețele necesare a fi defrișate la nivel de unitate amenajistică (U.A.) și unitate de producție (U.P.) și s-au lămurit inter-instituțional aceste aspecte. Consider că dacă depășim procedurile anterior descrise putem avea proiectul avizat la finele lunii octombrie iar în noiembrie se poate obține Acordul de Mediu”, mai detaliază fostul secretar de stat, în trecut și membru al Asociației Moldova Vrea Autostradă.

A7 Focșani-Bacău (96,05 km), un tronson unde studiul de fezabilitate și Proiectul Tehnic este tot în desfășurare.

„Se menține termenul estimat de 08.10.2021 pentru depunerea studiului geotehnic. Ulterior la câteva zile se poate depune și Studiul de Fezabilitate. Daca se depune SEA (Studiu de Evaluare Adecvata) + SEICA (Studiu de Evaluarea a Impactului asupra Corpurilor de Apa) + RIM (Raport de Impact asupra Mediului) în luna octombrie, cu un efort suplimentar si conjugat în noiembrie 2021 putem avea Acordul de Mediu. Ulterior într-o manieră super accelerată se poate convoca CTE CNAIR, CTE MT, CIALP MDRAP, aproba HG de indicatori tehnico-economici și în trimestrul I al anului 2022 sa se lanseze licitația de execuție”, spune Covăsnianu.

A7 Bacău-Pașcani (77 km), de asemenea studiul de Fezabilitate+Proiect Tehnic este în desfășurare. Pe acest tronson este proiectat și viitorul nod rutier de mare viteză cu viitoarea A8. Acest nod va fi de tipul „nod turbion” care va avea bretele de mare viteză pe toate relațiile de trafic.

„Campania de foraje geotehnice continuă cu studiile geotehnice suplimentare pentru zona nodului de mare viteză dintre A7 și A8. Situația apărută în zona Pildești-Simionești tinde să se rezolve. Primele 2 etape aferente studiului hidrologic solicitat de INHGA au fost finalizate. Urmează a fi executate cele 2 foraje necesare in zona. Proiectantul se află în etapa de ofertare și negociere a forajelor necesare. Etapa de teren, măsurătorile debite + calitate apă durează câteva săptămâni. Condiționat de cele detaliate mai sus procedura de obținere a Acordului de Mediu se prelungește catre jumătatea lunii noiembrie 2021. Prin urmare calendarul actualizat "împinge" acest proiect către începutul anului 2022. Cu toate acestea, pe măsură ce se maturizează proiectul se pot suprapune etapele și convoca CTE CNAIR, CTE MT, CIALP MDRAP în vederea avizării”, a spus Covăsnianu.

Potrivit acestuia, din 2022 se poate lansa procedura pentru licitația de Execuție a acestui proiect.

Autostrada A7 Pașcani - Suceava - DN2H (Rădăuți) și Drumul Expres DN2H - Siret

Pe aceste două tronsoane se află în lucru studiul de fezabilitate și proiectul tehnic. HotNews.ro a prezentat în luna august într-o hartă interactivă traseul bătut în cuie pentru cei circa 120 de kilometri de autostradă și drum expres, detaliat inclusiv cu nodurile și drumurile de legătură propuse.

„Etapa de campanie geofizică are o mobilizare scăzută”, spune Covăsnianu.

„Încep să se acutizeze primele sincope în implementarea acestui proiect ca urmare a unei mobilizări reduse de utilaje. Ca urmare a depistării cazurilor de coronavirus în rândul proiectanților de specialitate, campania de forare pe Pașcani-Suceava a avut de suferit și se va relua de săptămâna aceasta. Pentru a accelera și forța derularea proiectului, CNAIR va da în curând ordin de mobilizare. Ridicarea topografică a fost finalizată pe sectorul Pașcani-Suceava și urmează să se încheie în săptămâna 04.10-08.10 și pe secțiunea Suceava-Siret. Data contractuală de finalizare a proiectării este luna octombrie 2022. Din experiența celorlalte proiecte consider că acest termen va fi depășit”, spune fostul secretar de stat.

Autostrada „Unirii” A8 Tg. Mureș - Tg. Neamț - Iași - Ungheni

Tronsonul A8 Tg. Neamt - Iași - Ungheni

- Podul de la Ungheni (1,1 km)

În prezent este în curs realizarea Studiului de Fezabilitate.

„Procedura de obținere a Acordului de Mediu este in desfășurare. S-a depus SEA (Studiul de Evaluare Adecvată) actualizat la APM Iași. APM Iași analizează documentația și a solicitat punct de vedere de la ANANP. Am solicitat accelerarea procedurilor”, spune Covăsnianu.

„Conform ultimele discuții pe care le-am purtat cu APM Iași în câteva zile se va formula un răspuns asupra documentației predate. Trimestrul III al anului 2022 este perioada preconizată pentru obținerea Acordului de Mediu. Ulterior către finalul anului 2022 se poate lansa licitația de Proiectare+Execuție”, spune Covăsnianu.

- Ungheni-Iași-Tg. Neamț (100,14 km)

Pe acest tronson s-a început în acest an realizarea SF-ului și a Proiectului Tehnic.

„S-a demarat campania de teren pentru deminare pe primii 32 de km respectiv sectorul 1 dintre Moțca si Tg. Frumos. Această etapă este inclusă în contract deci nu e o noutate pentru proiectantul câștigător. După deminare trebuie să se demareze, într-o manieră accelerată și cu mobilizarea adecvată/contractuală a forezelor, campania de foraje geotehnice. Personal consider că se întrevăd deja primele elemente de întârziere. Termenul real al acestui proiect este de minim 2 ani și 6 luni (30 luni) si nu doar 25 luni!”, spune Covăsnianu.

Tronsonul Tg. Neamț-Tg. Mureș (211 km) - inclusiv zona montană

Pe acest tronson este contractat încă din 2019 realizarea Studiului de Fezabilitate, iar recent Compania de Autostrăzi a respins inițial documentația depusă de către antreprenorul spaniol pentru că era incompletă, fapt ce a dus la adoptarea unui nou calendar al Companiei pentru recepția acestui proiect.

„Calendarul asumat cu CNAIR rămâne (încă!) în vigoare”, spune Covăsnianu, care detaliază etapele:

- SF pe capete (Motca-Leghin+Tg. Mures-Miercurea Nirajului) in 10.2021

- SF pe interior/între capete (Leghin-Miercurea Nirajului) in 12.2021

- Acord de Mediu pe capete (Motca-Leghin+Tg. Mures-Miercurea Nirajului) in 03.2022

- Acord de Mediu pe interior (Leghin-Miercurea Nirajului) in 07.2022

„Încep să se primească primele rezultate de la laboratoare pentru studiile geotehnice realizate. Se continuă studiile geofizice pe zonele inaccesibile realizării studiilor geotehnice”, mai spune fostul secretar de stat.

 

Autostrada A13 Brașov-Bacău (165 km)

Pe acest proiect se derulează din 2020 realizarea studiului de fezabilitate și Proiectul Tehnic de Execuție. În luna decembrie anul trecut HotNews.ro prezenta într-o harta interactivă primele variante de traseu luate în calcul.

„S-au efectuat studii geotehnice preliminarii. AMC 2 - Analiza Multi-Criterială este finalizată și înaintată spre verificare către JASPERS. Încă nu avem un răspuns de la JASPERS”, spune acum Covăsnianu.

„Față de săptămâna trecută nu avem niciun progres. Posibil A13 va avea "soarta" majorității proiectelor întârziate lipsind mobilizarea corespunzătoare/contractuală a forezelor geotehnice”, mai spune Covăsnianu.

 

Drumul Expres Tișița-Albița (160 km)

Pe acest proiect este în curs realizarea Studiului de Fezabilitate.

„Un proiect ce nu s-a bucurat de atenția și mediatizarea altor proiecte similare”, spune Covăsnianu.

„Pentru corecta informare a publicului în Moldova (Apuseană) avem : a) 2 coridoare TEN-T principale (Ungheni-Iași-Tg. Neamț-Tg. Mureș-Sebeș + Ploiești-Focșani-Bacău-Suceava-Siret) + b) 2 coridoare TEN-T secundare (Brașov-Bacău-Sibiu + Focșani-Tișița-Bârlad-Huși-Albița). Prin urmare Tișița-Albița are aceleași "ingrediente" de eligibilitate pentru finanțare europeană precum Brașov-Bacău sau Ploiești-Brașov”, explică fostul secretar de stat.

„Cu toate acestea orice proiect de infrastructură majoră ce ar traversa județul Vaslui a fost ignorat, a avut o susținere politică locală discontinuă și s-a derulat dintr-o inerție contractuală. Cu toate acestea am ținut să mențin acest proiect vital pentru Vaslui pe o linie de plutire în calitate de Secretat de Stat și persoană ce înțelege doleanțele și necesitățile județului Vaslui”, spune Covăsnianu.

„Timp de 8 luni de zile în calitate de Secretar de Stat cu suport MT/CNAIR și implicit al proiectantului am găsit un compromis prin implementarea acestui proiect într-o manieră sectorizată pentru a maturiza acest proiect și dintr-o perspectivă de eficiență economică. Când am părăsit MT DX (Drum Expres) Tișița-Bârlad-Albița era preconizat/sectorizat spre implementare sub următoarea formă:

  1. a) Drum Expres pe relația Tișița-Bârlad Sud
  2. b) Drum Expres pe termen mediu pe relația Bârlad Nord-Crasna
  3. c) TransRegio pe Crasna-Huși-Albița

Conform informațiilor prezentate de CNAIR, proiectantului i s-a recomandat analiza întregului drum de la Tișița către cea mai mare vamă din estul României doar la un profil de drum TransRegio (un fel de drum național mai modern).

Prin urmare proiectantul va analiza și această variantă a "drumului de mare viteză" la profil de drum transregio. Ulterior ambele variante drum TransRegio versus drum Expres vor fi analizate în cadrul structurilor de specialitate din MT”, spune Covăsnianu.

„Ca o concluzie generală, chiar dacă situația se prezintă destul de rău, consider că prin intermediul unui management riguros, al unei celule de criză dedicate la nivel de CNAIR/MT pentru proiectele Moldovei/incluse in PNRR, se poate accelera si se pot recupera întârzierile. Să sperăm că infrastructura de transport din partea de est a României va cunoaște un suport și o susținere adecvate pe termen scurt, mediu și lung!”, spune Adrian Covăsnianu.

 

Sursa: HotNews


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top