fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS

Fostul primar din municipiul Bistrița, declarat de ANI în conflict de interese

Fostul primar din municipiul Bistrița, declarat de ANI în conflict de interese


Agenţia Naţională de Integritate a stabilit că Ovidiu Teodor Creţu, fost primar al municipiului Bistriţa Năsăud, s-a aflat în conflict de interese, deoarece a semnat mai multe facturi pentru o firmă unde era acţionar.

Potrivit unui comunicat al ANI, în perioada ultimului mandat de primar, din 2016 - 2020, Ovidiu Teodor Creţu a semnat ordonanţări de plată şi facturi cu menţiunea „bun de plată" pentru o societate comercială în cadrul căreia figurează ca acţionar şi a realizat venituri din dividende, încălcând astfel prevederile art.70 şi art.76 din Legea nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1), lit. c) din OUG nr.57/2019.

Ovidiu Teodor Creţu a avut trei mandate de primar al municipiului Bistriţa Năsăud (2008-2020), anterior fiind senator (2004-2008).

Un alt caz este al actualului viceprimar din Râmnicu Vâlcea, Virgil Pîrvulescu, consilier local din partea PNL, declarat de ANI în incompatibilitate.

Conform ANI, Virgil Pîrvulescu s-a aflat în stare de incompatibilitate ulterior alegerii în funcţia de consilier local al municipiului Râmnicu Vâlcea pentru mandatul 2020-2024, întrucât, în perioada 29 septembrie - 26 octombrie 2020, a exercitat simultan şi calitatea de funcţionar public, deşi la data 29 septembrie 2020 a intervenit suspendarea de drept a raportului de serviciu.

De asemenea, Agenţia Naţională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate sau conflictul de interese de natură administrativă în cazul altor aleşi locali: Marian Taifas - primar al comunei Horia (judeţul Tulcea), Mihai Băhnăreanu - consilier local în comuna Tătărăni (judeţul Vaslui), Alexandru Grigoruţ - consilier local al oraşului Dolhasca (judeţul Suceava), Ion Stoica - consilier local în comuna Filipeştii de Pădure (judeţul Prahova), Cristian Constantin Păunoiu - fost consilier local în oraşul Băbeni (judeţul Vâlcea), Florin Belu - consilier local în comuna Unirea (judeţul Călăraşi), Aurelian Gheorghe Molnoş - fost consilier local în oraşul Cernavodă (judeţul Constanţa), Cristinel Danielus Răduţ - consilier local în comuna Constantin Daicoviciu (judeţul Caraş - Severin), Iosif Gheorghe Badea - fost consilier local în comuna Prigor (judeţul Caraş Severin), Alin Iulian Stoican - consilier local în comuna Dragodana.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top