fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS

Prima groapă de gunoi neautorizată închisă în județul Brașov, la Săcele

Prima groapă de gunoi neautorizată închisă în județul Brașov, la Săcele


Primăria Săcele este prima din județ care a finalizat lucrările de închidere a depozitului neconform de deșeuri, potrivit Rador. Rampa de gunoi din zona Subobrej a fost închisă zilele acestea, după mai bine de un an de lucrări.

Investiția totală a fost de 7 milioane de lei. Cea mai mare sumă a fost alocată de Ministerul Mediului, iar Primăria Săcele a contribuit cu 400.000 de lei.

„Va urma o perioadă de post implementare, de monitorizare a acestui depozit, pe o perioadă de 30 de ani, cu implicarea unor costuri din partea autorității locale, nu foarte mici, dar suntem obligați să le gestionăm în continuare. Un proiect important, l-am finalizat, primii din județ și sper ca și colegii din celelalte localități unde sunt proiecte în curs de implementare, să le finalizeze cât mai repede”, a spus primarul municipiului Săcele, Virgil Popa.

Garda de Mediu a monitorizat permanent lucrările de la rampa de gunoi din Săcele.

Județul Brașov riscă amenzi uriașe în cazul în care nu închide toate gropile de deșeuri neconforme.

„Județul Brașov mai are 5 locații care sunt în lucru, vorbim despre Victoria, Zărnești, Făgăraș, Codlea și două locații în Brașov. Din păcate, cele două locații din Brașov sunt doar în discuții și săptămâna trecută a avut loc o dezbatere la Prefectură tocmai pentru a identifica și a identifica și grăbi soluțiile de închidere pentru cele două locații din municipiul Brașov. În restul județului lucrările sunt în derulare”, a precizat șeful Gărzii de Mediu Brașov, Mircea Paraschiv, citat de Radio Brașov.

19.000 de metri pătrați a fost suprafața desfășurată a rampei de la Săcele și aproape 4 hectare suprafața totală. Cei care s-au ocupat de lucrări au scos de aici peste 100.000 de metri cubi de deșeuri.

 

Sursa: G4Media


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top