fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Ministrul de Interne anunță amenzi de până la 2.500 de lei pentru cei care poartă mască textilă

Ministrul de Interne anunță amenzi de până la 2.500 de lei pentru cei care poartă mască textilă


De sâmbătă, persoanele care vor purta mască textilă într-un spațiu public riscă să fie amendate cu până la 2.500 de lei, spune ministrul de Interne, Lucian Bode: „Este ca și cum nu ar avea mască".

Întrebat cum se va verifica în teren cine și ce tip de mască poartă și care vor fi indicațiile pentru agenți, Bode a susținut că nu este nevoie de indicații, ci de lege.

„Nu au nevoie de indicații, ci de lege. Câtă vreme hotărârea CNSU și Hotărârea de Guvern sunt clare, iar ordinul de ministru vine în completarea celor două, polițișii și jandarmii, cei care verifică respectarea acestor măsuri, trebuie să aibă fundament legea, nu indicațiile ministrului.

Specialiștii spun că tulpina Omicron se răspândește foarte rapid și transmisibilitatea este una foarte mare. În aceste condiții, portul măștii este esențial în limitarea răspândirii. Niciun efort nu este prea mare", a declarat Lucian Bode.

Întrebat care este amenda pentru cineva care poartă mască, dar nu este mască chirurgicală sau FFP2, Bode a spus că este vorba despre amenda care se aplică pentru portul măștii neconforme, nefiind modificat cuantumul amenzilor.

Amenda pentru cei care nu poartă masca de protecție în spațiile publice este între 500 şi 2.500 lei. Urmează un nou ordin al miniștrilor Sănătății și de Interne privind obligativitatea purtării măștii de protecție inclusiv în aer liber, fiind permise doar măștile de tip medical sau FFP2, nu și cele din pânză sau plastic.

Reamintim că starea de alertă în România se va prelungi cu încă 30 de zile începând de sâmbătă, 8 ianuarie, când vor intra în vigoare noi măsuri, în contextul valului 5 al pandemiei.

Guvernul a adoptat joi hotărârea care include noile restricții stabilite de către Comitetul Național pentru Situații de Urgență. Cea mai importantă măsură vizează obligativitatea purtării măștii de protecție și în aer liber.

Principalele modificări:

  • Prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă pe întreg teritoriul țării, începând cu data de 8 ianuarie 2022
  • Purtarea măștii de tip medical sau FFP2 în toate spațiile închise și deschise. FFP înseamnă „piesă facială filtrantă” și este un standard european pentru eficiența măștii. Acest tip de mască filtrează cel puțin 94% din toți aerosolii, inclusiv virusurile din aer precum SARS-CoV-2, precizează autoritățile.

Fac excepție de la purtarea măștii de tip medical sau FFP2:

  • Copiii cu vârsta mai mica de 5 ani;
  • Persoanele care sunt singure în birou;
  • Prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
  • Reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
  • Vorbitorii aflați în spații închise sau deschise cu condiția respectării distanței de minimum 3 metri între aceștia și oricare dintre celelalte persoane din public;
  • Persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperature ridicate, umiditate crescută etc) sau activități sportive.

Alte reglementări:

  • Menținerea măsurilor în vigoare referitoare la participarea persoanelor la activități până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori;
  • Participarea persoanelor în limita a 30% din capacitatea maximă a spațiului în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mare de 1/1.000 de locuitori.
  • De la această regulă sunt exceptați operatorii economici a căror activitate de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase, unde este permisă participarea până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în județele/localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
  • Acești operatori economici sunt restricționați la 30% din capacitatea maximă a spaţiului în situația în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori. Aceeași măsură se aplică și în ceea ce privește activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, precum şi la terasele acestora.

 

Sursa: HotNews


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Cartierul Austriac