Bugetul municipiului Iaşi a fost votat de 14 din cei 27 de consilieri locali. Au fost înregistrate opt voturi împotrivă şi cinci abţineri. Cei care au votat împotrivă au fost consilierii USR, iar cei care au refuzat să voteze bugetul au fost consilierii locali PSD. Cele 14 voturi care au făcut posibilă aprobarea bugetului au venit din partea reprezentanților PNL și PMP, precum și a viceprimarului Cezar Baciu (exclus din USR).
În ultima parte a şedinţei a fost prezent şi primarul Mihai Chirica, transmite Agerpres. Acesta a intrat în sala de şedinţe a Primăriei Iaşi, la şapte ore de la începerea dezbaterilor şi după ce judecătorii Tribunalului Iaşi au admis revocarea măsurii controlului judiciar dispusă de DNA pe numele său.
Cu această ocazie, liderul consilierilor locali USR, Răzvan Timofciuc, a cerut demisia de onoare a primarului Mihai Chirica.
„Nu putem face abstracţie de prezenţa domnului Mihai Chirica. Dumnealui spune că a venit să susţină bugetul, eu am crezut că a venit să ne spună că îşi dă demisia. Din punctul nostru de vedere aceasta este cea mai onorabilă situaţie de a ieşi din perioada grea în care ne aflăm. Vă rog, domnule primar, să vă daţi demisia de onoare pentru a salva oraşul din situaţia absolut grea în care aţi pus-o şi pentru a debloca administrativ acest oraş pe care l-aţi ţinut în loc cu problemele pe care le aveţi", a spus Timofciuc.
Ulterior şedinţei, consilierii locali PSD şi-au motivat refuzul de a vota bugetul local pentru anul în curs prin faptul că „PNL a propus un buget pentru partid, nu un buget pentru ieşeni".
„Amendamentele PSD presupuneau investiţii semnificative pentru comunitate. (...) PSD rămâne de bună-credinţă, va susţine toate proiectele administrative care sunt în beneficiul ieşenilor, însă va sancţiona orice derapaj al actualei conduceri. La capitolul mari investiţii am regăsit doar proiectul de execuţie a sălii de sport din Moara de Vânt. Însă procedura de licitaţie tocmai a fost anulată pe motivul reactualizării indicatorilor tehnico-economici", a declarat, prin intermediul unui comunicat de presă, liderul grupului social-democraţilor din Consiliul Local, Bogdan Crucianu.
Bugetul municipiului Iaşi pentru anul în curs este de 1,9 miliarde de lei, aproximativ 380 de milioane de euro. Din această sumă, 877 de milioane de lei sunt fonduri pentru secţiunea funcţionare, iar 601 milioane de lei pentru secţiunea de dezvoltare.
Municipalitatea va beneficia în acest an de subvenţii de la bugetul de stat în valoare de 126,8 milioane de lei. Cea mai mare sumă, 84,9 milioane de lei, va fi alocată derulării proiectelor finanţate din fonduri europene nerambursabile.
Sursa: Agerpres