fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Trei avioane de pasageri care urmau să ajungă pe Aeroportul Chișinău au aterizat la Iași

Trei avioane de pasageri care urmau să ajungă pe Aeroportul Chișinău au aterizat la Iași


Trei avioane, cu 530 de pasageri în total, care urmau să ajungă pe Aeroportul Chişinău au aterizat, joi după-amiază, la Iaşi, după ce Republica Moldova şi-a închis spaţiul aerian, relatează News.ro.

„Până la această oră, la Iaşi au aterizat, în condiţii de siguranţă, trei aeronave de pe rutele Bergamo, Sharm El Sheikh şi Tel Aviv, cu 530 de pasageri la bord. Aceştia au fost debarcaţi şi preluaţi de autocarele puse la dispoziţie de către companiile aeriene, pentru a fi duşi la destinaţie. Două dintre aeronavele sosite la Iaşi sunt ale companiei Air Moldova, iar acestea vor rămâne pe platformă pentru următoarele două-trei săptămâni. De asemenea, toate zborurile companiei HiSky vor fi mutate, începând de mâine (vineri – b.r.), pe Aeroportul Iaşi”, se arată într-un comunicat al conducerii aeroportului ieşean.

Totodată, şefii Aeroportului din Iaşi precizează că există infrastructura necesară, dar şi personal pregătit pentru a primi aeronavele programate pentru cursele de Chişinău, în funcţie de orarul de zbor.

„Se operează normal, traficul aerian nu a fost afectat, şi ne folosim de toate resursele de care dispunem, pentru a gestiona eficient această situaţie deosebită”, se mai arată în comunicatul Aeroportului Iaşi.

 

Sursa: G4Media


Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Cartierul Austriac