fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Parlamentarii ieșeni care au votat legea care introduce în Codul penal incitarea la violență, ură și discriminare

Parlamentarii ieșeni care au votat legea care introduce în Codul penal incitarea la violență, ură și discriminare


Cine va mai folosi sintagme precum „Ciuma roșie”, „partid de penali”, „liberali corupți” ori „haștagi sorosiști” riscă să înfunde pușcăria pentru trei ani de zile, conform documentului votat luni de către Camera Deputaților. Proiectul de lege avea ca scop inițial punerea în acord a Codului Penal cu o directivă privind discriminarea pe criterii etnice, de rasă, sex etc. Însă, la propunerea parlamentarului PSD Laura Vicol a fost introdus un amendament care prevede discriminarea și incitarea la ură pe criterii de „apartenență politică” și de „avere”. Amendamentul a trecut lejer, doar câțiva deputați votând împotrivă.

Astfel, ziariștii și vocile incomode din societatea civilă vor fi hărțuite cu plângeri penale, vizite la parchet și chiar procese penale doar pentru că spun ceea ce gândesc despre un partid sau altul ori despre politicianul X.

Conform 7IAȘI, deputații ieșeni de la PSD și PNL au votat pentru Legea „pumnului în gură”. Cei doi deputați AUR au votat împotrivă, iar cei ai USR nu au fost prezenți în sală, cu excepția Monicăi Berescu, care a votat împotrivă.

Cum au votat deputații de Iași:

Mihail Albișteanu (AUR): împotrivă

Monica Berescu (USR): împotrivă

Vasile Cîtea (PSD): PENTRU

Cosette Chichirău (USR): nu a fost prezent în sală

Filip Havârneanu (USR): nu a fost prezent în sală

Cristian Ivănuță (AUR): împotrivă

Kocsis Alexandru (Forța Liberală):  nu a fost prezent în sală

Silviu Macovei (PSD): PENTRU

Muraru Alexandru (PNL): PENTRU

Sorin Năcuță (PNL): PENTRU

Marius Ostaficiuc (PSD): PENTRU

Vasile Toma (PSD): PENTRU

 

Sursa: 7IASI


ROGESI

Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            

Cartierul Austriac