La ședința de Consiliu Local din 22 martie 2021, primarul Vasile Moldovan i-a anunțat pe aleșii sighetenilor că va demara procedura de dizolvare a Consiliului Local Sighet, după ce în 5 ședințe extraordinare nu s-a adoptat nicio hotărâre. În 2 aprilie 2021, edilul a depus la Secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Maramureș cererea de dizolvare a Consiliului Local.
A fost dat în judecată, iar în septembrie 2021, Tribunalul Maramureș a respins dizolvarea Consiliului Local Sighetu Marmației și l-a obligat pe primar să plătească 6.500 lei, cheltuieli de judecată, celor 13 consilieri.
Moldovan nu le-a plătit niciun leu consilierilor locali, iar aceștia au solicitat unui executor judecătoresc punerea în aplicare a hotărârii definitive a instanței.
Sursa: G4Media