În urma votului dat de consilierii locali, preţul unui bilet pentru călătoria cu tramvaiul şi/sau autobuzele Companiei de Transport Public se scumpeşte cu 20%, iar abonamentul cu 39%.
Astfel, din luna iunie, un bilet pentru transportul urban continuă să aibă valabilitate de 120 minute dar va costa 3 lei. Ca şi până acum, în acest interval de timp călătorii au posibilitatea de a schimba mai multe mijloace de transport. De asemenea, un bilet pentru zona metropolitană costul va fi 4 lei.
Tot din luna iunie se scumpeşte şi abonamentul pentru o zi, care va fi 12 lei; abonamentul de 7 zile va costa 30 lei, abonamentul pentru 30 zile, pentru transportul urban va costa 110 lei, pentru transportul metropolitan - 150 lei. Un abonament pentru 6 luni va costa din luna iunie 550 lei, iar pentru un an - 1.100 lei. Abonamentul dedicat turiştilor va avea o valoare de 40 lei pentru 3 zile.
În continuare rămâne gratuit transportul pentru elevi şi studenţi, pentru alte categorii sociale, profesorii şi alte cadrele care lucrează în învăţământul preuniversitar vor plăti în continuare jumătate din preţul unei călătorii sau abonament.
Sursa: Agerpres