fbpx
 
Nouă români, răniți ușor într-un accident rutier la Istanbul

Nouă români, răniți ușor într-un accident rutier la Istanbul


Nouă români care se aflau într-un microbuz au fost răniţi uşor în urma unui accident rutier produs sâmbătă la Istanbul.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE), prin intermediul Consulatului General al României la Istanbul, s-a autosesizat în urma informaţiilor apărute în mass-media locală referitoare la un accident rutier, produs în cursul zilei de sâmbătă, în care a fost implicat un microbuz care transporta pasageri către aeroport.

Potrivit unui comunicat MAE, reprezentanţii oficiului consular au întreprins demersuri, în regim de urgenţă, pe lângă autorităţile turce, pentru a obţine informaţii oficiale suplimentare cu privire la identitatea şi starea de sănătate a persoanelor afectate, precum şi referitor la circumstanţele producerii accidentului.

Potrivit informaţiilor preliminare obţinute de reprezentanţii consulatului general, în urma acestui accident nouă cetăţeni români au suferit răni uşoare. Persoanele rănite au fost transportate la unităţi medicale din zonă, pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.

MAE informează că, la nivelul oficiului consular, nu au fost recepţionate solicitări de asistenţă consulară în legătură cu acest incident.

Consulatul General al României la Istanbul este în contact cu un reprezentant al grupului de turişti şi continuă dialogul cu autorităţile turce, fiind pregătit să acorde asistenţă consulară conform competenţelor legale şi în funcţie de solicitări, precizează MAE.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: