Mihai Chirica susţine că a convocat pentru vineri o şedinţă extraordinară a Consiliului Local, în cadrul căreia ar fi trebuit să aibă loc depunerea jurământului de către consilierul local Marius-Ionuţ Rîpanu (PNL), după ce liberalul Alin Andrieş şi-a dat demisia din plen, întrucât a fost numit secretar de stat în Ministerul Finanţelor. Totodată, în şedinţa de vineri, consilierii locali ar fi trebuit să decidă schimbarea componenţei comisiilor de specialitate ale Consiliului Local ca urmare a acestei înlocuiri.
Consilierii locali USR şi PSD au lipsit de la şedinţa Consiliului Local, astfel că întrunirea nu s-a putut desfăşura din lipsă de cvorum, transmite News.ro. Pentru asigurarea cvorumului, în sală era necesară prezenţa a 14 consilieri, dar au venit la reuniune doar 13 reprezentanţi PNL şi PMP.
Mihai Chirica a precizat că urgenţa şedinţei convocate pentru vineri ţine de faptul că în cursul zilei de miercuri, 18 ianuarie, a fost convocată o şedinţă ordinară a Consiliului Local destinată analizării şi votării bugetului local pentru 2023.
„Este limpede că alianţa toxică pentru Iaşi dintre USR şi PSD apelează din nou la tertipuri ieftine pentru a bloca adoptarea bugetului local şi, astfel, funcţionarea normală a administraţiei locale şi a oraşului nostru. Asistăm la un politicianism nociv cu atât mai condamnabil cu cât astfel de gesturi au loc într-un context de criză, în care urmările războiului din apropierea graniţelor noastre şi ale crizei energetice afectează inevitabil funcţionarea administraţiei şi bunăstarea comunităţilor. Sper ca şi consilierii locali USR şi PSD să înţeleagă faptul că situaţia complicată pe care o traversăm necesită maturitate, raţiune şi responsabilitate şi să nu blocheze dezvoltarea Iaşului”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Edilul ieşean a anunţat că a convocat o nouă şedinţă de Consiliu Local pentru luni, 16 ianuarie, astfel încât „preluarea mandatului de către Marius-Ionuţ Rîpanu, schimbarea comisiilor de specialitate şi dezbaterea şi votarea bugetului local să îşi urmeze parcursul normal şi legal”.
Cosette Chichirău îi cere lui Chirica să amâne şedinţa CL până când justiţia se pronunţă în cazul trădătorului Cezar Baciu
Deputatul USR de Iaşi Cosette Chichirău îi cere primarului Mihai Chirica să amâne şedinţa de consiliu local în care se va discuta bugetul local, reuniune programată pentru 18 ianuarie, motivând că în aceeaşi zi Justiţia se va pronunţa asupra mandatului unui consilier exclus din USR.
Cosette Chichirău a afirmat vineri, într-un comunicat de presă, că exact la data când a fost convocată şedinţa de consiliu în care se va vota bugetul local, adică pe 18 ianuarie, Curtea de Apel ar putea pronunţa sentinţa definitivă privind încetarea mandatului lui Cezar Baciu.
Chichirău aminteşte că fostul consilier USR-PLUS Cezar Baciu este cel care i-a asigurat lui Mihai Chirica majoritatea în Consiliul Local în ultimii doi ani, primind la schimb funcţia de viceprimar.
„Primarul Chirica scânceşte că nu a putut fi validat astăzi noul consilier PNL. Dar noi cei de la USR aşteptăm de aproape doi ani validarea unui nou consilier în locul celui furat. Ar trebui să-i fie ruşine pentru furtul de voturi cu care a trecut bugetul în ultimii doi ani. Şi de data aceasta, bugetul Iaşului este prea important ca să fie votat pe furiş! Mihai Chirica se grăbeşte din nou să-şi treacă bugetul prin fraudă şi prin trădare. A convocat şedinţa de Consiliu Local pentru 18 ianuarie, ca nu cumva Cezar Baciu să rămână fără mandat”, a declarat Cosette Chichirău.
Deputata USR mai spune că Mihai Chirica nu a primit încrederea ieşenilor pentru o majoritate în Consiliu, PNL având doar 11 din cele 27 de mandate de consilieri.
„Iaşul trebuie să aibă un buget al ieşenilor, nu al lui Chirica. Iar pentru asta, bugetul trebuie dezbătut pe bune, ajustat şi îmbunătăţit, iar în cele din urmă trebuie votat de reprezentanţii ieşenilor. PNL şi PMP nu au legitimitatea electorală să facă acest lucru singuri”, a afirmat ea.
Aceasta i-a cerut primarului Mihai Chirica să amâne cu cel puţin trei zile şedinţa de Consiliu Local din data de 18 ianuarie, pentru „a respecta votul cetăţenilor”.
Deputata USR a explicat că „decalajul nu periclitează activitatea primăriei şi oferă şansa unui buget votat pe baze democratice”.
Sursa: News.ro