fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Foto: Facebook/CNA Foto: Facebook/CNA

CNA: Două amenzi de 10.000 de lei și somație publică pentru postul România TV


Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a sancţionat, joi, postul România TV cu două amenzi de câte 10.000 de lei şi o somaţie publică, informează Agerpres.

Întrunit în şedinţă publică, CNA a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcţia de specialitate ca urmare a sesizărilor primite privind postul România TV pentru emisiuni de ştiri şi dezbateri difuzate în luna octombrie 2022.
Prima amendă de 10.000 de lei a fost acordată pentru emisiunea informativă "Ştirile România TV" din 20 octombrie, în cadrul căreia nu s-a ţinut cont de dispoziţiile articolul 64 alineatul (1) litera a) la difuzarea ştirii cu titlul "Replică din coteţ pentru Delia".
Articolul 64 prevede „În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii : a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii".
Cea de-a doua sancţiune, de 10.000 de lei, a fost acordată deoarece a încălcat prevederile articolului 64 alineatul (1) litera a) în emisiuni referitoare la mitingul LGBT organizat în Capitală, titlul afişat pe ecran fiind "Marşul neomarxiştilor, cum forţează resetarea sexuală".
Somaţia publică a fost acordată pentru că nu s-au respectat prevederile articolului 65 litera b) la difuzarea unor emisiuni având ca temă accidentul rutier în care a fost implicată Monica Macovei. Printre titlurile afişate se află "Monica Macovei, scandal şi aroganţă, înregistrări uluitoare", "Vecinele Monicăi Macovei rup tăcerea, mărturii uluitoare", "Se îmbată Monica Macovei? Propagandista cu care chefuieşte".
Potrivit CNA, în emisiunile de ştiri şi dezbateri, radiodifuzorii trebuie să respecte următoarele reguli : (...) b) între subiectul tratat şi imaginile ce însoţesc comentariul să existe o conexiune reală".
În aceeaşi şedinţă, Consiliul a decis să aplice societăţilor Green Gold Media TV SRL Petroşani şi Ardelean Production Media SRL Oradea câte o somaţie publică pentru încălcarea prevederilor articolului 54 alineatul (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 - "furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să solicite Consiliului acordul pentru orice modificare intervenită în documentele şi în datele declarate, prevăzute la art. 54 alin. (1) lit. b) şi e)". 

 

Sursa: Agerpres

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30