Demisii în CL. Iulian Hușanu, consilier USR, și-a anunțat astăzi demisia din CL. El și-a prezentat și un raport de activitate de la începerea mandatului.
„Apreciez că este timpul pentru o schimbare. USR nu mai reprezintă idealul meu de politică”, a spus Iulian Hușanu, care a adăugat ca va intra în partidul lui Cosette Chichirău, transmite „Ziarul de Iași”.
A doua demisie anunțată a fost a Mariei Carcea. Ea a motivat că intrarea în CL a lui Emanuel Zanoschi, în locul fostului viceprimar Cezar Baciu care a trădat USR și a pactizat cu liberalii lui Mihai Chirica, va aduce o reprezentare suficientă a domeniului în care și ea lucrează.
Chiar dacă și-a anunțat astăzi demisiile, cei doi consilieri USR vor avea drept de vot în ședința de astăzi - locurile lor în Consiliu vor fi vacantate în ședința următoare, precizează sursa citată.
La acest moment, dintre cei 9 consilieri, USR a rămas cu 6. Filiala ieșeană urmează să depună în instanță solicitare pentru validarea celor trei înlocuitori și, ulterior, grupul USR de consilieri se va întregi.
Luni, a fost semnat ordinul de încetare a mandatului în cazul lui Cezar Baciu (fost viceprimar), după ce instanța a dat câștig de cauză USR: acest partid l-a exclus pe Baciu în primăvara anului 2021, după ce a trădat interesele partidului.
Consilierii locali s-au reunit astăzi într-o ședință ordinară, prima după 2 ani și jumătate în care nu este definită o majoritate în plen. Pe ordinea de zi sunt peste 50 de proiecte de hotărâre, iar 15 dintre acestea sunt planuri urbanistice zonale: pentru aprobarea unui astfel de proiect sunt necesare 14 voturi, iar liberalii mai au controlul votului.
Sursa: Ziarul de Iași