fbpx
 
StiriSuceava.net StiriSuceava.net

Nepotul primarului Lungu a devenit primul arhitect-șef al Sucevei de după Revoluție


Începând de săptămâna aceasta, municipiul Suceava are arhitect-șef, un post care nu a fost ocupat de mai bine de 30 de ani, anunță Monitorul de Suceava.

Noul arhitect-șef al Sucevei este un tânăr de 34 de ani, care a terminat studiile la Iași, a ajuns la Primăria Suceava prin transfer, de la Moara, în urmă cu aproximativ cinci ani, și se numește Ioan C. Lungu.

Faptul că numele său de familie este același cu al primarului Sucevei, Ion Lungu, nu este o coincidență, deoarece este nepotul acestuia, după cum a precizat chiar edilul, care a recunoscut că această numire în funcție îl pune într-o situație delicată, deși nu este nici o ilegalitate.

„Vreau să fiu bine înțeles: Nu e ca și cum ar fi vreo zece oameni în Primărie care așteptau să fie arhitect șef iar eu, pentru că aș fi subiectiv, l-am ales pe cel care îmi este nepot. La ora actuală, el era singurul care îndeplinea criteriile legale pentru arhitect-șef și în aceste condiții l-am pus pe el, cu titlu interimar”, spus primarul.

 

Sursa: G4Media


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30