fbpx
 
PRESShub / Primarii din România, conduși de un colaborator dovedit al Securității

PRESShub / Primarii din România, conduși de un colaborator dovedit al Securității


Primarii din România sunt conduși, în cadrul Asociației Comunelor, de un președinte care a fost dovedit în instanță, definitiv, drept colaborator al Securității.

Emil Drăghici este președintele Asociația Comunelor din România (ACOR) încă de la înființare, din 1997. Totodată este primarul comunei Vulcana Băi, din județul Dâmbovița, din 1992.

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor fostei Securități i-a constatat lui Emil Drăghici calitatea de colaborator al fostului aparat represiv din perioada comunistă de dinainte de 1989, iar instanța a stabilit că acesta a colaborat cu Securitatea.

CNSAS a descoperit că președintele ACOR a întocmit și semnat, cu nume real, în iunie 1982, un angajament cu Securitatea, „din cuprinsul căruia reiesele numele conspirativ preluat, respectiv Dinu”.

Emil Drăghici, pe atunci casier la Consiliul Popular din comuna unde astăzi este primar, a activat ca informator în perioada 1982-1987.

„Pe parcursul colaborării cu Securitatea, acesta a furnizat informații prin care se denunțau activități potrivnice regimului totalitar comunist, precum: ascultarea și colportarea știrilor transmise de posturile de radio interzise – nota informativă din 25.07-1984; comentarii negative la adresa conducerii de partid și de stat din țara noastră, sub regimul comunist – nota informativă din 16.06.1982.

Analizând informațiile furnizate de către pârât, apreciază că aceastea vizează îngrădirea dreptului la viață privată și a dreptului la libertatea cuvântului”, arată CNSAS în plângerea împotriva lui Emil Drăghici.

Citește articolul integral pe PRESShub


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30