fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
13 SEPTEMBRIE – ZIUA POMPIERILOR DIN ROMÂNIA. Programul activităților  de la Iași

13 SEPTEMBRIE – ZIUA POMPIERILOR DIN ROMÂNIA. Programul activităților de la Iași


În fiecare an, la data de13 septembrie este aniversată  Ziua Pompierilor din România. Cu această ocazie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mihail Grigore Sturdza” al judeţului Iaşi organizează o serie de manifestări dedicate aniversării a 168 de ani de la Bătălia din Dealu Spirii şi a „Zilei Pompierilor din România”, după cum urmează :

 

În perioada 10-11 septembrie, între orele 10:00 – 20:00,  pe esplanada din faţa Complexului Palas – Zona Palatului Culturii, se va desfăşura o expoziţie de prezentare a autospecialelor de intervenţie din dotare, pentru toţi cei care doresc să se familiarizeze cu specificul profesiei noastre, şi să cunoască tehnica de intervenţie cu care echipajele serviciilor profesioniste participă la misiunile de salvare.

 

În aceeaşi perioadă, între orele 10:00 – 18:00, va fi amenajat un punct de informare preventivă, unde copiii vor afla mai multe despre modul de comportare pe timpul incendiilor sau cutemurelor. De asemenea, vor fi organizate concursuri pentru copii cu tematică specifică situaţiilor de urgenţă, toţi participanţii urmând să primească diplome „Micul Pompier”.

 

Totodată, vizitatorii punctului de informare vor putea învăţa de la instructorii formatori ai ISUJ Iaşi, tehnici de acordare a primului ajutor în caz de urgenţă medicală, respectiv: resuscitarea cardio pulmonară, dezobstrucţia căilor aeriene, managementul pacientului traumatizat. Sâmbătă, 10 septembrie, între orele 16:00- 18.00, în zona Patinoarului Palas vor avea loc  exerciţii demonstrative de prim ajutor, iar duminică, 11 septembrie, ora 17, pompierii ieşeni vor efectua o demonstraţie de descarcerare a persoanelor dintr-un autoturism.

 

În perioada 12-13 septembrie,  între orele 09:00-16:00, va fi organizată  “Ziua Porţilor Deschise”, activitate desfăşurată în subunităţile ISUJ Iaşi (Detaşamentul 1 Iaşi, Detaşamentul 2 Iaşi, Secţia Paşcani, Staţia Târgu Frumos.

 

Marţi, 13 septembrie, începând cu ora 09:00,  va avea loc  un ceremonial de depunere de coroane de flori la mormintele eroilor pompieri (cimitirul Eternitatea  Iaşi, cimitirul Târgu Frumos şi cimitirul din satul Sticlăria – comuna Scobinţi).

         

Întrucât în acest an data de 13 septembrie  are o dublă semnificaţie, respectiv „Ziua Pompierilor din România“ dar şi „Ziua Informării Preventive“, reprezentanţii ISU Iaşi se vor afla în diferite locaţii din municipiul Iaşi, şcoli şi centre comerciale, pentru a oferi cetăţenilor informaţii cu privire la modul de comportare în situaţii de urgenţă precum şi pliante cu măsuri de protecţie în caz de incendiu sau cutremur.

 

„Ziua informării Preventive” este o activitate derulată la nivel European, aceasta fiind o ocaziepentru pompieri de a transmite informaţii ce  urmăresc conştientizarea de către cetăţeni a pericolelor la care se pot expune în cazul nerespectării măsurilor şi regulilor de comportare specifice situaţiilor de urgenţă.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Cartierul Austriac