Conferința a debutat cu discuții despre sistemele centralizate de termoficare din România. Iașul a fost reprezentat de conducerea Veolia, Alexandru Teleru, director general, și Ana-Maria Icatoiu, director Comercial și de Comunicare, la eveniment fiind prezent și primarul Mihai Chirica.
Doru Ciocan, președintele ANRSC, a deschis conferința națională: „Știm cu câte probleme se confruntă acest serviciu de utilitate publică necesar populației. Trebuie să găsim soluții reale pentru salvarea termoficării”.
La rândul său, Emil Calotă, vicepreședinte ANRE: „Serviciul public de termoficare este cel mai complex, atât tehnologic, cât și managerial. Încălzirea locală este o decizie locală: primarul și consiliul din oraș trebuie să-și asume soluția de încălzire, pentru că este serviciul care contribuie cel mai mult la (in)satisfacția cetățenilor. Poți accepta 2-3 zile fără curent, dar nu poți sta 2-3 nopți de iarnă fără căldură.”
Sirma Caraman, Secretar de Stat Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a vorbit despre modul în care se acordă subvenția la energie termică, dar și despre modelele de succes din România: „Vreau să felicit cele două orașe din România, Iași și Oradea, și municipiul Chișinău din Republica Moldova, pentru cum s-au implicat în salvarea termoficării”.
După prezentarea situației din Oradea, problemele pe care le întâmpină serviciul de termoficare și relația dintre administrație și cetățeni, a venit rândul reprezentanților din Iași să prezinte etapele care au dus la modelul de succes de astăzi.
„Falimentul CET la Iași ne-a lăsat în brațe o problemă fierbinte. A fost punctul de pornire pe un drum care a salvat termoficarea la Iași. Am făcut licitație internațională, iar în 2012 am semnat contractul de delegare a activității, iar imaginea termoficării s-a schimbat în bine”, a explicat primarul Mihai Chirica.
„Populația a început să înțeleagă că termoficarea este soluția firească în orașele mari. Într-un viitor apropiat, vom scădea și tariful la gigacalorie, pentru toate tipurile de clienți din Iași”, a completat edilul care a pus accentul pe faptul că „Iașul poate fi luat ca un exemplu pozitiv, ca un model pentru România”.
Ana-Maria Icătoiu, director Comercial și de Comunicare la Veolia Energie Iași: „În anii 2009, 2010, 2011, fiecare buletin de știri anunța probleme cu căldura la Iași sau sumele enorme care trebuiau plătite de ieșeni pe listele de la asociații. Tabloul era completat de blocajul complet în comunicarea cu clienții, care a dus la pierderea încrederii în termoficare și la debranșări în masă. Astăzi, în schimb, termoficarea centralizată s-a transformat la Iași și a început să câștige încrederea autorităților locale și a ieșenilor. Ne-am asumat în totalitate trecutul, pentru că am crezut în viitorul termoficării centralizate. Am preluat expertiza și competențele tehnice ale fostei echipe și am creat un mod de lucru bazat pe indicatori de performanță. Am pus la punct un plan de acțiuni concrete, implementat în parteneriat cu municipalitatea și cu clienții. Iar după fiecare acțiune, am comunicat permanent cu clienții noștri.”
La rândul său, Alexandru Teleru, director general Veolia Energie Iași, a subliniat faptul că: „Am acționat pe 3 direcții principale, având ca țintă clientul: eficientizarea producției, securizarea portofoliului de clienți și dezvoltarea - reconectarea și conectarea de noi clienți. În primii ani s-a investit major în cazanul de la Holboca, în turbine, în rețele, exact unde erau probleme. În paralel, s-au desfășurat proiectele europene, iar rezultatul se vede în numărul foarte mic de avarii din prezent.”
Alexandru Teleru a prezentat proiectul de contorizare individuală cu distribuția pe orizontală, implementat la Iași: „Este o soluție aplicată în mai multe orașe, dar la Iași am încercat să mergem în toate cartierele, să vadă economiile de costuri. Energia produsă în sistem centralizat este mai ieftină decât cea produsă cu o soluție individuală, iar acest proiect demonstrează acest lucru. Sperăm ca acest proiect să fie aplicat la scară națională, pentru că rezolvă două mari probleme: eficientizarea clădirilor și contorizarea individuală”.