REPORTER DE IAȘI a scris pe larg, săptămâna trecută, că Florin Boca și socrul său, Gheorghe Popa, viceprimar la Stulpicani – Suceava, au notat în declarațiile de avere că fiecare dintre ei are datorie la celălalt, nefiind clar care este adevărul. În plus, au existat numeroase acuzații referitoare la cariera de investitor imobiliar a lui Boca, în incompatibilitate clară cu funcția de președinte al Comisiei de Urbanism din cadrul CL.
„Stimați colaboratori din mass-media. În ultimele săptămâni am fost asistat la o serie de articole de presă în care am fost acuzat - în mod neîntemeiat, nedrept și tendențios – de existența unei așa-zise incompatibilități întreș activitatea mea antreprenorială și funcția aleasă de președinte al Comisiei de Urbanism și Amenajarea Teritoriului din cadrul Consiliului Local Iași. Deși, așa cum am declarat în mod repetat, nu m-am aflat niciodată în stare de incompatibilitate ori de conflict de interese, atacurile nu numai că au continuat, dar s-au intensificat și au ajuns să îmi implice, în mod incorect, familia și apropia Nu vreau să vorbesc despre originea și motivația acestor acuzații, deși este evident că apropierea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare nu este o coincidență”, a precizat Florin Boca.
Citește și Florin Boca își trece turnul de 13 etaje prin Consiliul Local ca prin brânză
Citește și Îmbină „biznisul” cu politica: Florin Boca își face un al doilea Palas