fbpx
 
Primarii PSD din Iași strâmbă din nas la propunerea de premier făcută de Dragnea. Mihai Chirica: „Nu este cea mai potrivită nominalizare”

Primarii PSD din Iași strâmbă din nas la propunerea de premier făcută de Dragnea. Mihai Chirica: „Nu este cea mai potrivită nominalizare”


Primarul Mihai Chirica, șeful filialei ieșene a PSD, a declarat că nominalizarea lui Sevil Shhaideh pentru funcţia de premier este „nepotrivită“. El a subliniat totuși că preşedintele partidului, Liviu Dragnea, a fost împuternicit de liderii din teritoriu să propună soluţia pe care o crede el de cuviinţă.

 

„Ca vicepreşedinte PSD, atât timp cât am împuternicit preşedintele la nivel naţional să ia o decizie şi asta a considerat-o necesară, mă gândesc că a avut mai multe necunoscute în studiu decât am avut eu cu mintea mea, cu sufletul meu, şi a luat această decizie. Dacă mă întrebaţi ca cetăţean, nu cred că este cea mai potrivită. Dacă mă întrebaţi ca primar, crescut lângă statuia lui Ştefan cel Mare, este nepotrivită“, a declarat Chirica, citat de „Ziarul de Iași”.

 

El a adăugat că a fost sunat inclusiv de primari din judeţ care şi-au arătat nemulţumirea faţă de propunerea făcută de Dragnea. Șeful PSD Iași a spus că este nevoie de „răbdare, înţelepciune şi de o abordare pragmatică“.

 

Întrebat dacă preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să accepte propunerea lui Dragnea, Chirica a răspuns că îi este „foarte greu“ să ofere un răspuns şi că nu vrea să se transpună „în mintea nimănui“.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30