fbpx
 
Ce-și doresc rușii și agenții lor de propagandă: Klaus Iohannis să fie demis până pe 8 martie

Ce-și doresc rușii și agenții lor de propagandă: Klaus Iohannis să fie demis până pe 8 martie


Un fost parlamentar al formațiunii România Mare și al Partidului Conservator susține, într-un articol publicat pe sputnik.md, că președintele României ar putea fi suspendat până pe 8 martie. Sputnik este trustul media al Kremlinului și unul dintre principalele sale instrumente de propagandă.

 

Dragoș Dumitriu se prezintă ca „analist sistemic, realizator TV, fost deputat naționalist și conservator în Parlamentul României”.

 

Captură Sputnik.md

 

În articolul său, Dumitriu spune că prima etapă efectivă a procedurii este, conform Articolului 95 din Constituție, depunerea propunerii de suspendare din funcție a președintelui de către minim o treime din numărul deputaților și senatorilor. „Având în vedere că numai PSD are aproape 50% din numărul parlamentarilor, procentul de reușită este 100%. Termenul - acțiunea ar putea demara luni, 30 ianuarie. În aceeași zi, procedura constituțională ar fi completată prin înștiințarea președintelui, pentru ca acesta să se poată apăra. Tot în aceeași zi, propunerea este trimisă spre consultare prin aviz Curții Constituționale”, adaugă fostul deputat.

 

Dragoș Dumitriu prezintă, în continuarea, viziunea sa despre etapele procesului de demitere a lui Klaus Iohannis și concluzionează: „Întreaga procedură de suspendare și demitere s-ar putea finaliza pe 6 martie, ar deveni oficială a doua zi, șansele ca pe 7 martie Klaus Iohannis să nu mai fie președintele României fiind, în estimarea mea, de 88%. De menționat că atât procedura suspendării cât și referendumul pentru demitere nu pot fi împiedicate prin alte acțiuni în justiție sau la CCR, alte referendumuri etc”.

 

(Sursa: digi24.ro)


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30