Demarează lucrările de modernizarea a trei artere importante din Iași. Cât va plăti municipalitatea pentru lucrări

Demarează lucrările de modernizarea a trei artere importante din Iași. Cât va plăti municipalitatea pentru lucrări

Splai Bahlui - Mal Drept, bulevardul Dimitrie Cantemir și strada Gheorghe Asachi sunt trei artere rutiere care vor fi modernizate începând de săptămâna viitoare. Municipalitatea ieșeană a emis ordinul de începere a lucrărilor.

 

„Am emis ordinul de începere a lucrărilor pentru începerea lucrărilor de modernizare pe bulevardul Dimitrie Cantemir și strada Gheorghe Asachi. Tot săptămâna viitoare vor demara lucrările de modernizare și pentru Splai Bahlui - Mal Drept, primele două tronsoane abordate fiind Podu de Piatră - Podu Roș și Podu Roș – Pod Tudor Vladimirescu. Până la sfârșitul acestui semestru intenționăm să începem lucrările și la bulevardul Primăverii”, a spus primarul Mihai Chirica, într-o conferință de presă.

 

În cazul Splai Bahlui - Mal Drept, lucrările vor fi efectuate de asocierea Viarom Construct SRL - Conest SA. Valoarea proiectului este de aproximativ 37 de milioane de lei, din care 12 milioane de lei sunt cuprinse în bugetul acestui an. La finalul proiectului vor fi asfaltate străzi pe o lungime de 6,2 kilometri, vor fi amenajate trotuare şi piste de biciclişti pe o suprafaţă de 29.000 metri pătraţi, vor fi refăcute spaţii verzi pe aproximativ 16.000 metri pătraţi şi vor fi create 213 locuri de parcare.

 

Lucrările de modernizare ale bulevardului Dimitrie Cantemir și străzii Gheorghe Asachi ar urma să se finalizeze în patru luni, în cazul primei artere, respectiv șase luni, în cazul celei de-a doua. Lucrările vor fi efectuate de asocierea Viarom Construct SRL – Into SRL, valoarea acestora fiind de 2.367.626 lei.

 

Edilul a mai anunțat că în perioada următoare vor începe și lucrările de modernizare a străzii Sf. Andrei.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Media


Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Februarie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29  

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top