fbpx
 
Terasa făcută sub nasul polițiștilor trebuie demolată

Terasa făcută sub nasul polițiștilor trebuie demolată


Rectorul Dragomir, amendat și târât prin tribunale din cauza chiriașilor. Ilegalitatea, chiar lângă Poliția Municipiului. Fostul rector al Universităţii de Medicină, chirurgul Mircea Cristian Dragomir, a fost chemat la bară de Poliţia Locală. Terasa unui imobil pe care îl deţine în centrul Iaşului ar fi fost închisă fără a avea autorizaţie de construire. În imobilul aparţinând medicului funcţionează restaurantul „Take&Eat”.

 

Poliţia Locală a cerut magistraţilor să dispună desfiinţarea lucrărilor „realizate nelegal” de către medicul Cristian Mircea Dragomir, în calitate de proprietar, la imobilul din strada Otilia Cazimir nr. 18 în imediata vecinătate a Poliţiei Municipiului. Aceste lucrări ar fi constat în „închiderea terasei la spaţiul de alimentaţie publică existent” şi ar fi fost făcute fără autorizaţie de construire.

 

1.000 de lei sancţiune

Reprezentanţii Poliţiei Locale au constatat neregulile în urmă cu mai mult de un an, când l-au sancţionat pe proprietar cu 1.000 de lei. „În baza verificărilor efectuate în luna ianuarie 2016, în locaţia din Iaşi, strada Otilia Cazimir nr 18, (...) agentul constatator a încadrat faptele numitului Dragomir Mircea Cristian drept consecinţă a executării unor lucrări de construire , fără a deţine autorizaţie legală corespunzătoare (...)”, se arată în acţiunea depusă de Poliţia Locală la Judecătoria Iaşi.

 

Închiderea terasei nu a respectat paşii prevăzuţi de lege

 

Nu a intrat în legalitate

Agentul a dispus şi ca proprietarul să obţină în termen de două luni autorizaţie de construire, în cazul în care acest lucru este posibil. „Menţionăm faptul că în ceea ce priveşte termenul impus prin procesul verbal (...) din 5 ianuarie 2016, de intrare în legalitate şi anume 5.03.2016 - acesta nu a fost respectat nici până în prezent”, concluzionează reprezentanţii instituţiei.

Drept urmare, după aproape un an, Poliţia Locală s-a adresat magistraţilor pentru a tranşa situaţia. Primul termen al procesului încă nu a fost stabilit de Judecătoria Iaşi. „Nu mai deţin eu acel local. Este spaţiul meu, dar localul este dat în folosinţă altor persoane. Este închiriat. Nu eu am efectuat acele lucrări”, a explicat doctorul Dragomir.

 

Chiriaşi fără frică de lege

Dragomir a închiriat spaţiul firmei Bodydany SRL, înfiinţată în 2013, având ca acţionari pe Bogdan Ichim şi Daniel Crengăniş. Prin intermediul acestei societăţii, cei doi deţin restaurantul ”Take&Eat”. Până la închiderea ediţiei, peprezentanţii localului nu au oferit un punct de vedere faţă de situaţia creată.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: