fbpx
 
ATENȚIE ȘOFERI: restricții de circulație în această noapte, pe str. Nicolina

ATENȚIE ȘOFERI: restricții de circulație în această noapte, pe str. Nicolina


În această noapte, 21 spre 22 august, între orele 22.00 și 6.00, echipele Conest SA vor face lucrări de remediere a deformațiilor apărute pe partea carosabilă a str. Nicolina.

 

Deciziile punctuale privind restricționarea / închiderea circulației pe artera menționată vor fi luate de către Poliția Municipiului Iași - Biroul Rutier și Poliția Locală, cu sprijinul constructorului. În timpul lucrărilor pe tronsonul de drum menționat va fi asigurat accesul mașinilor de intervenție ale Poliției, Jandarmeriei și Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

 

 

Str. Nicolina a fost modernizată prin intermediul unuia dintre cele mai ample proiecte europene derulate de Primăria Municipiului Iași, de modernizare a Axei Sud a orașului, între Podu Roș și CUG. Lucrările s-au desfășurat între 2013 și 2016 și au fost executate de asocierea companiilor Viarom Construct, Mari Vila, Vectra Service şi Conest. Valoarea totală a proiectului a fost de 87,6 milioane de lei, din care aproximativ 70 de milioane de lei fonduri europene nerambursabile.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30