fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS

Primăria Iași intenționează să cumpere Casa Calimah-Ghika. Liberalii vor ca fostul sediu al PNȚCD să devină muzeu

Primăria Iași intenționează să cumpere Casa Calimah-Ghika. Liberalii vor ca fostul sediu al PNȚCD să devină muzeu


Casa Calimah-Ghika de pe strada Cuza Vodă, fost sediu al PNȚCD, va fi achiziționată de municipalitate de la proprietari. Decizia a fost luată astăzi, de către consilierii locali la propunerea conducerii Primăriei.

 

Aleșii PNL au fost de acord cu propunerea conducerii orașului, cu condiția ca imobilul să fie transformat în muzeu dedicat Centenarului Marii Uniri.

 

La nivelul Primăriei va fi constituită o comisie de negociere formată din specialiști ai administrației locale și consilieri din toate partidele reprezentate în CL.

 

Suma maximă până la care comisia poate negocia este de 3,7 milioane lei. Imobilul este acum în proprietatea lui omului de afaceri Cătălin Crișu.

 

Grupul de consilieri locali ai PNL Iaşi susţine achiziţia de către Primăria Municipiului Iaşi a Casei Ghika-Callimachi doar în condiţiile în care această clădire va avea o destinaţie precisă, şi anume organizarea unui Muzeu dedicat Centenarului prin care să fie celebrat efortul Iaşului şi al ieşenilor în Primul Război Mondial.

 

Grupul de consilieri PNL îşi doreşte un muzeu diferit de cele clasice, cu exponate în spatele unor sticle.

„Ne dorim ca în 2018, când vom sărbători Centenarul Marii Uniri, să existe un Muzeu al Centenarului, al cărui rol să fie acela de a rememora eforturile locuitorilor Iașului pentru împlinirea acestui ideal național. În acest sens, noi am depus un proiect de hotărâre la Consiliu Local. S-a vorbit și se vorbește la modul abstract despre sacrificiul Iașului din perioada 1916-1918. Noi vrem ca, prin acest Muzeu, să aducem cuvenita reverență ieșenilor care, prin sacrificiile lor, au contribuit enorm la împlinirea acestui ideal național. Această Muzeu va surprinde viața de zi cu zi a locuitorilor din perioada 1916—1918 prin utilizarea de mijloace tehnologice cum ar fi realitatea augmentată, holograme cu tehnologie 7D, redarea urbanistică a principalelor străzi ale orașului la scară mică, obiecte și fotografii tridimensionale originale sau refăcute. Ne dorim ca acest muzeu să aibă expoziţii vii, diferite de celelalte”, a spus Răzvan Timofciuc, consilier local PNL Iași.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top