fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS

Consilierii liberali reclamă starea dezastruoasă în care se află drumul din Dagâța. Maricel Popa: Situația e rezolvată înainte de a fi sesizată de liberali

Consilierii liberali reclamă starea dezastruoasă în care se află drumul din Dagâța. Maricel Popa: Situația e rezolvată înainte de a fi sesizată de liberali


Drumul județean DJ 246 care traversează localitatea Dagâța este grav afectat de precipitațiile recente, motiv pentru care sute de elevi din comună riscă să nu ajungă luni, 13 ianuarie, la școală. Din cauza stării precare a drumului județean, microbuzul școlar nu poate circula, apa care stagnează în carosabil depășind înălțimea roților. Consilierii județeni PNL cât și administrația locală Dagâța, au făcut demersuri pe lângă instituțiile responsabile, însă nu s-a întâmplat nimic. DJ 246 face legătura cu județele Neamț și Vaslui.

„M-am deplasat personal în comuna Dagâța și am constatat că microbuzul școlar nu poate circula în condițiile actuale a stării drumului județean DJ 246. Am luat legătura cu primarul comunei, Mirel Damaschin, care a precizat că administrația locală și conducerea Școlii Dagâța au făcut demersuri către toate instituțiile responsabile. Din păcate, conducerea Inspectoratului Școlar Iași, asumată de PSD, nu a luat nicio măsură concretă la solicitarea autorității locale și nu a întreprins demersuri către Consiliul Județean, condus de Maricel Popa, unul din cele mai nocive personaje ale politicii și administrației ieșene. Cu toate că aleșii județeni au făcut nenumărate demersuri și au ridicat problema drumurilor județene calamitate cât și riscurile la care se supune transportul școlar, Maricel Popa a ignorat totalmente aceste aspecte”, a declarat Constantin Șerban, consilier județean PNL.  

Mai mult de atât, primarul comunei Dagâța, Mirel Damaschin, va solicita sprijinul Instituției Prefectului cât și Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

„Am semnalat problema drumurilor județene care traversează comuna noastră încă din toamna anului trecut. Microbuzul școlar face șase depasări zilnic, transportând elevi din opt sate, însă starea drumului județean riscă să blocheze accesul copiilor la școală, la reluarea orelor, săptămâna viitoare. Suntem în situația în care facem demersuri către Instituția Prefectului și Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Nivelul apei din carosabil face impracticabilă deplasarea microbuzului școlar”, a precizat Mirel Damaschin, primarul comunei Dagâța.

Răspunsul președintelui PSD Iași Maricel Popa

Președintele Consiliului Județean și al PSD Iași a răspuns acuzelor venite din partea consilierilor județeni liberali cu privire la accesul copiilor din Dagâța la educație.

„Problemele de trafic apărute pe traseul drumului care leagă județele Neamț și Vaslui, pe raza comunei Dagâța, au apărut din cauza tasărilor din terasament care au creat caverne, în structura drumului acumulându-se apă. S-a intervenit în regim de urgență și au fost deja restabilite condițiile de circulație. După trecerea sezonului de iarnă vor fi remediate în totalitate problemele apărute pe acest sector de drum. Asigur ieșenii că toate drumurile județene vor fi deschise traficului rutier, astfel încât copiii să poată ajunge în siguranță la școală nu doar în prima zi de după vacanță, ci pe tot parcursul anului școlar.

În acest mandat avem peste 300 de km de drumuri județene asfaltați sau în lucru. Am făcut din modernizarea infrastructurii rutiere o prioritate. Din păcate, liberalii ieșeni uită că în perioada Adomniței preocuparea pentru drumurile județene a fost aproape inexistentă. Le promit ieșenilor că tot ceea ce am început din 2016 voi continua și în următorul mandat pentru a avea în tot județul drumuri modernizate pe care să se circule în condiții foarte bune, iar copiii să nu întâmpine niciun impediment în ceea ce înseamnă șansele la educație și dezvoltare personală.” a declarat Maricel Popa.

Șeful PSD Iași a mai amintit și faptul că ipocrizia liberalilor ieșeni nu are limite.

„Grija liberalilor pentru comunitățile locale mă bucură, dar nu ar trebui limitată doar la un drum județean. Mediul rural are nevoie de sprijin și de fonduri, inclusiv de la guvern.

Ce să creadă ieșenii când, în prag de Crăciun, PNL s-a gândit că doar o parte dintre ei sunt demni de atenția guvernului și a alocat discreționar fonduri către bugetele locale. Printr-o Hotărâre de Guvern din data de 23 decembrie 2019 au fost alocați bani numai către ieșenii care locuiesc în 20 de comune conduse de primari liberali. Nicio altă comună din județ nu a fost luată în calcul, indiferent de starea drumurilor sau lipsa finanțărilor. Mai mult, printre beneficiarii fondurilor guvernamentale se află și una dintre cele mai bogate comune din țară, Miroslava, dar nu se regăsește comuna Dagâța, una dintre cele mai sărace nu doar din județ, dar și din țară.

Consiliul Județean Iași a rezolvat, provizoriu, situația de la Dagâța încă înainte ca liberalii să își dea seama că ea există. Ce măsuri va propune PNL ca toți ieșenii să fie în atenția guvernanților?

Din câte am observat până acum, pentru ieșeanul din Guvernul României, liberalul Costel Alexe, sunt mai importanți cumetrii decât simplii cetățeni”, a mai punctat Maricel Popa.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top