Primarul Iașului, amendat de CNCD cu 10.000 de lei după afirmația cu „congolezii”. Reacția lui Mihai Chirica

Primarul Iașului, amendat de CNCD cu 10.000 de lei după afirmația cu „congolezii”. Reacția lui Mihai Chirica


Primarul Iaşului, Mihai Chirica, a fost amendat cu 10.000 de lei pentru afirmaţia: „O să vină peste noi congolezii, somalezii, sirienii şi alte naţiuni care sunt coborâte din copac mai deunăzi şi o să ne cucerească şi o să ne devină şefi”.

Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis, miercuri, că afirmaţia lui Chirica potrivit căreia „o să vină peste noi congolezii, somalezii, sirienii şi alte naţiuni care sunt coborâte din copac mai deunăzi şi o să ne cucerească şi o să ne devină şefi” reprezintă discriminare şi încalcă dreptul la demnitate, informează Mediafax.

Primarul a fosr amendat cu 10.000 de lei, decizia fiind luată cu unanimitate.

Mihai Chirica a declarat într-un interviu la o publicaţie locală că vom fi acaparaţi de cetăţeni africani „coborâţi din copac mai deunăzi”.

Declaraţia edilului a fost făcută într-o discuţie despre educaţie şi despre importanţa acesteia.

„Resursa principală a unui stat care se doreşte a fi longeviv este educaţia. Nu se investeşte în educaţie, putem spune . Adică o să vină peste noi congolezii, somalezii, sirienii şi alte naţiuni care sunt coborâte din copac mai deunăzi şi or să ne cucerească şi o să ne devină şi şefi. Adică o să ne conducă, pur si simplu o să te trezeşti la Primăria Municipiului Iaşi cu un congolez, că mai sunt şi de ăştia de naţionalitate română, dar se comportă ca nişte congolezi, şi or să vrea să ne conducă. Pentru că nu se mai pune accent pe educaţie", a declarat Mihai Chirica.

Reacţia primarului din Iaşi

Primarul Iaşului, Mihai Chirica, amendat cu 10.000 de lei pentru declaraţia cu „congolezii”, spune că va contesta sancţiunea pentru că o consideră „nefundamentată”: „Oare faptul că am intrat într-un an electoral are vreo legătură cu decizia CNCD? Nu acuz, doar întreb”.

„În primul rând, mi se pare extrem de ciudat că o astfel de sancţiune vine la peste patru luni de la difuzarea interviului în cadrul căreia au apărut declaraţiile considerate discriminatorii. Oare faptul că am intrat într-un an electoral are vreo legătură cu decizia CNCD? Nu acuz, doar întreb”, se arată într-un comunicat transmis de Chirica.

Apoi, acesta redă împrejurările în care au fost făcute afirmaţiile „ce făceau parte dintr-o analiză a nivelului calitativ tot mai scăzut al nivelului de educaţie din România şi a procentului nepermis de mare de analfabetism funcţional, confirmat la nivel internaţional, inclusiv de testele PISA”.

„Mai exact, în cadrul interviului, am folosit o formulare mai plastică prin care am încercat să trag un semnal de alarmă referitor la deteriorarea educaţiei în România, comparând această descreştere calitativă cu eforturile pe care o serie de state le fac pentru a-şi spori gradul de civilizaţie şi cultură prin preocuparea serioasă faţă de sistemul de învăţământ, în condiţiile în care, cu foarte mulţi ani în urmă, se aflau la un nivel educaţional aproape inexistent. Practic, am vrut să subliniez faptul că este păcat ca un învăţământ de calibrul celui românesc, care a format numeroase personalităţi academice ce au schimbat lumea prin roadele cercetării lor, să rămână în urmă şi să piardă competiţia cu alte ţări aflate în plin progres educaţional cum este, de exemplu, statul Congo”, se arată în comunicat.

Chirica precizează că nu face deosebire între oameni din punct de vedere al rasei, religiei sau apartenenţei etnice, ba chiar dezaprobă discriminarea.

Apoi, edilul anunţă că va contesta sancţiunea „nefundamentată”: „În cazul în care decizia va rămâne definitivă voi plăti amenda din propriile venituri şi-mi doresc ca această sumă să reprezinte o contribuţie financiară la îmbunătăţirea sistemului educaţie din România!”.

Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a decis, miercuri, că afirmaţia lui Chirica potrivit căreia „o să vină peste noi congolezii, somalezii, sirienii şi alte naţiuni care sunt coborâte din copac mai deunăzi şi o să ne cucerească şi o să ne devină şefi” reprezintă discriminare şi încalcă dreptul la demnitate.

 

Sursa: Mediafax


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top