Liderul PNL Iași, Costel Alexe, evită un răspuns clar în privința susținerii candidaturii lui Mihai Chirica pentru un nou mandat de primar

Liderul PNL Iași, Costel Alexe, evită un răspuns clar în privința susținerii candidaturii lui Mihai Chirica pentru un nou mandat de primar


Ministrul interimar al Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, liderul filialei ieşene a PNL, a declarat duminică, în cadrul unei conferinţe de presă, că la sfârşitul lunii februarie va fi cunoscut numele celui care va candida pentru Primăria Iaşi la alegerile din această vară.

„Ieşenii vor afla numele candidaţilor la finalul lunii februarie sau începutul lunii martie, în funcţie de şedinţa Biroului Executiv Naţional, care va stabili aceşti candidaţi pentru toate reşedinţele de judeţ din ţară şi consiliile judeţene", a afirmat Alexe, citat de Agerpres.

El a spus că singurul candidat înscris deocamdată pentru Primăria Iaşi este Marius Bodea.

„Împreună cu echipa PNL, ne propunem să dăm o altă faţă administraţiei publice ieşene. În momentul de faţă, dacă într-o localitate sau alta avem colegi liberali care stau mai bine, ei vor avea prima şansă de a candida. În momentul de faţă PNL nu are o cercetare sociologică încheiată. Singura cercetare sociologică, ce este în curs, va fi încheiată la finalul săptămânii viitoare. În momentul de faţă, singurul candidat înscris este Marius Bodea. (...) A fost candidatul nostru la alegerile locale din 2016 iar astăzi este candidatul înscris pentru Primăria Municipiului Iaşi la alegerile din 2020. PNL, printr-o decizie a Biroului Executiv Naţional, a consfinţit că aceia care vor candida la primăriile reşedinţe de judeţ din ţară şi consiliile judeţene vor fi desemnaţi de Birou în urma cercetărilor ştiinţifice din teren", a precizat Costel Alexe.

Întrebat fiind dacă Mihai Chirica, fost social-democrat, va candida pentru un nou mandat la Primăria Iaşi pe listele PNL, Alexe a evitat să ofere un răspuns concret.

„Până astăzi nu au fost discuţii purtate nici direct, nici indirect, indiferent de ce a speculat presa, privind decizia de venire a vreunui candidat în vreo localitate, la Primăria Municipiului Iaşi sau la Consiliul Judeţean. (...) Nu s-a pus problema venirii vreunui alt coleg din politică sau eşicherul politic să candideze pentru PNL în niciuna dintre localităţile Iaşului", a spus preşedintele PNL Iaşi.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top