Furtună pe Facebook după ce primarul PNL Mihai Chirica a oprit transportul public. Ce soluții ar fi

Furtună pe Facebook după ce primarul PNL Mihai Chirica a oprit transportul public. Ce soluții ar fi


Reacții de revoltă pe rețelele de socializare după ce primarul Mihai Chirica a anunțat noile măsuri de prevenire a infecției cu noul coronavirus COVID-19 în Municipiul Iași. Ieșenii au reacționat în special la măsurile privind restricționarea transportului în comun care, începând de mâine, 18 martie, se va desfășura într-un interval orar mult restrâns.

„Am intrat într-o nouă etapă a efortului comun de prevenire a infecției cu noul coronavirus, continuăm măsurile luate deja și venim cu decizii suplimentare. Unele măsuri sunt nepopulare, dar trebuie să luăm decizii curajoase și să le aplicăm cu fermitate. Sunt categorii sociale mai vulnerabile la infectare și mă gândesc în mod deosebit la acestea. Nu vom renunța la acordarea de facilități, dar fac apel public la persoanele în vârstă să evite aglomerațiile atât în mijloacele de transport în comun, cât și în alte spații închise. Cu toții trebuie să fim responsabili și să ascultăm recomandările specialiștilor și ale autorităților statului!”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Măsuri luate astăzi, 17 martie, de Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Iași:

1. Începând cu data de 17 martie 2020 activitatea de transport public local se va desfășura astfel:

a) Între orele 5.00 și 8.00 activitatea de transport public local va funcționa în regim normal.

b) Pentru persoanele care își desfășoară activitatea în zona industrială transportul public local de călători va fi asigurat pe traseul 5 în intervalul orar 13.00 – 18.00.

c) Între orele 8.00 și 15.30 tot parcul auto și de tramvaie se retrage în garaj / depou (exceptând traseul 5 în intervalul orar 13.00 – 14.00).

d) De la ora 15.30 și până la ora 18.00 se reia activitatea de transport public.

e) Între orele 18.00 și 21.00 tot tot parcul auto și de tramvaie se retrage în garaj / depou.

f) Între orele 21.00 și 22.45 se reia activitatea de transport la 25% din capacitate.

g) Orice altă necesitate va conduce la alte modificări în transportul public.

2. Se acordă cu titlu gratuit un număr de 20 de permise de parcare liberă personalului medical implicat în activitatea de combatere a infecției cu coronavirus (cinci pentru Direcția de Sănătate Publică Iași și 15 pentru Spitalul Clinic de Boli Infecțioase în parcările de pe raza Municipiului Iași.

3. În vederea evitării infectării cu noul coronavirus, începând cu data de 17 martie 2020 persoanele cazate în Centrul de Recuperare și Integrare Socială C. A. Rosetti vor fi autoizolate pe o perioadă de 30 zile (aproximativ 75 de persoane). Masa va fi asigurată prin Cantina de Ajutor Social și/sau firme de catering (mic dejun, prânz, cină). Sumele vor fi alocate din bugetul local al Municipiului Iași. Direcția de Asistență Socială Iași va ține evidența separată a acestor cheltuieli, în vederea solicitării decontării de la Ministerul Sănătății. Direcția de Asistență Socială Iași și Poliția Locală Iași vor asigura implementarea acestor măsuri.

4. În vederea evitării infectării cu noul coronavirus, începând cu data de 17 martie 2020 persoanele cazate în Centrul Rezidențial Bucuria (18 beneficiari) intră în autoizolare pe o perioadă de 30 de zile, cu posibilitatea de prelungire în funcție de necesități. Masa va fi asigurată prin Cantina de Ajutor Social și/sau firme de catering (mic dejun, prănz, cină). Sumele vor fi alocate din bugetul local al Municipiului Iași. Direcția de Asistență Socială Iași va ține evidența separată a acestor cheltuieli, în vederea solicitării decontării de la Ministerul Sănătății. Direcția de Asistență Socială Iași și Poliția Locală Iași vor asigura implementarea acetor măsuri.

5.1. Direcția de Asistență Socială Iași va achiziționa încă 500 de kilograme de tifon pentru confecționarea de măști, precum și stocuri de substanțe dezinfectante pe bază de hipoclorit.

5.2. Direcția de Asistență Socială Iași, SC Salubris SA, SC Compania de Transport Public SA, Direcția de Exploatare a Patrimoniului și SC EcoPiața SA vor lua măsuri de asigurare a stocurilor de substanțe dezinfectante (câte 1.000 de litri fiecare).

6. Începând cu data de 17 martie 2020 toate asociațiile de proprietari / locatari vor aplica zilnic măsurile de dezinfectare a zonelor de acces (scările de bloc) în imobile cu substanțe dezinfectante pe bază de clor. Serviciul Asociații Proprietari din cadrul Direcției de Fond Locativ va asigura comunicarea și verificarea implementării acestei măsuri de către asociațiile de proprietari / locatari.

7. Începând cu data de 17 martie 2020 Poliția Locală Iași va asigura monitorizarea activității în complexurile comerciale Palas, Felicia, Iulius Mall, Era și eGros în vederea semnalării eventualelor aglomerări, pentru a putea lua o decizie ulterioară.

Ce spun ieșenii:

„O să stăm ca niște sardele în autobuze la astfel de intervale orare. Dacă mai vin și din 15-20' riscul de contaminare va fi și mai ridicat ca înainte. Ai gândit-o mult, domn'primar. Nu toată lumea are mijloc de transport personal!”, scrie o ieșeancă pe pagina de Facebook a Primăriei.

„O să fie aglomerat în autobuz/tramvai ! Dar la cei care ies la ora 20 v-ați gândit ? Nu”, afirmă o altă ieșeancă.

„Nu e corect, cei care termină programul la orele 18 și 19, cu ce vor circula? Va rog să revizuiți programul pentru ca nu e deloc în beneficiul celor care lucrează și care schimbă și al doilea mijloc de transport cu program fix”, spune o altă ieșeancă.

„Mereu protejați pensionarii! Centrele comerciale au program 12-20. Ne teleportam sau cum?”, mai întreabă o altă localnică.

„În loc să se asigure suficiente mijloace de transport pentru evitarea aglomerației, s-a luat cea mai tâmpită decizie !!! Nici nu vreau să mă gândesc cum va fi în autobuze și tramvaie în alea două, trei ore de funcționare, când lumea o să-și programeze treburile în intervalul ăla orar....”, mai spune o ieșeancă.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top